Medicul care a filmat pacientul cu viermi îi „bate obrazul” ministrului Sănătăţii

miercuri, 27 iulie 2016, 01:49
4 MIN
 Medicul care a filmat pacientul cu viermi îi „bate obrazul” ministrului Sănătăţii

Medicul Camelia Roiu de la Spitalul de Arşi din Capitală, care l-a filmat pe pacientul cu larve în rană, a fost convocată de comisia de disciplină şi în acest context i-a transmis ministrului Sănătăţii, într-un mesaj postat pe Facebook, că este păcat că nu i-a protejat pe cei care au spus adevărul şi că a avut o şansă istorică pe care tocmai a ratat-o.

Medicul a postat pe pagina sa de Facebook documentele, dar şi un mesaj adresat ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. “Nici hârtiile astea nu sunteţi de acord, domnule ministru, să le arăt? Am înţeles de la şedinţa de vineri, când aţi venit în spital, că nu sunteţi de acord cu asemenea practici (imaginile filmate) şi că vă imaginaţi cât de greu îţi e când stă cineva la «popoul tău» să te pozeze în timp ce îţi faci meseria. Doar că eu nu am pozat pe nimeni în timp ce opera. Încercaţi atunci să faceţi acelaşi exerciţiu de imaginaţie cu mine, acum, când sunt convocată în vreo două comisii de cercetare disciplinară, comisii compuse din medici inculpaţi penal care, culmea, aveau în responsabilitate şi unitatea de transfuzii şi tot ce ţine de îngrijirea arşilor (inclusiv viermii). Probabil că veţi trimite o comisie şi de la minister, cum s-a întâmplat în cazul dr. Elena Voicu de la Spitalul Pantelimon sau veţi face una în spital, după cum s-a discutat tot vineri, care să mă potolească să mai arăt ceva din bucătăria lor“, a scris medicul.

Aceasta i-a mai transmis ministrului Sănătăţii că este împiedicată să îşi facă meseria, că i se taie în foaia de terapie indicaţiile de analize şi monitorizările orare, dar şi că “un şef iresponsabil vine să-mi ia aparatele performante din sala de operaţie, pe motiv că le degradez dacă le deplasez 10 metri, aparatele fiind mobile din fabricaţie”. “Poate vă imaginaţi şi cum e să-ţi zică acelaşi şef: "Sugi…." şi să faci referate la care să nu primeşti niciun răspuns; să-ţi zică soţul asistentei şefe: "Taci, că te pocnesc", iar comisia de disciplină, din care face parte acelaşi şef, să-l sancţioneze exemplar cu "mustrare verbală". Poate vă imaginaţi cum e ca inclusiv chirurgii cu care colaborez să fie somaţi să nu mai lucreze cu mine”, scrie dr. Camelia Roiu.

"Am trăit o săptămână în iad"

Aceasta îi mai spune ministrului Vlad Voiculescu că o intrigă faptul că nu a fost deloc transparent în ceea ce îl priveşte pe fostul manager Marinescu.
“S-a demis singur? L-aţi demis? Sper că nu l-aţi ascuns pe undeva. Tot citesc prin ziare de prejudicii aduse statului, conform raportului Curţii de Conturi. Mai ştiu că, după plecarea lui, căutaţi un interimar integru, de încredere şi care să poată face curat în spital. Aţi lăsat aceiaşi oameni care, de ani de zile, au distrus spitalul. E ca şi când, după revoluţie, l-am fi lăsat tot pe Ceauşescu la putere. La Putere. Toţi abuzează de ea. Discreţionar. Protecţia pe care le-o oferiţi am mai văzut-o în frăţiile politice sau de altă natură. Sper din tot sufletul să nu fie aşa”, mai scrie medicul.

Camelia Roiu vorbeşte în mesajul său şi despre "cosmetizarea" Secţiei de Terapie Intensivă, precizând că este inutilă şi ineficientă şi că soluţia ar trebui să fie un nou spital.
În finalul mesajului său, Camelia Roiu îi spune ministrului Sănătăţii că s-a simţit sacrificată, că nu ştie dacă va mai practica medicina sau dacă va mai putea rămâne în ţară şi că este păcat că cei care au spus adevărur nu au fost protejaţi de minister. “E păcat că nu ne-aţi protejat pe toţi cei care am spus adevărul despre sistem. Suntem atât de puţini şi atât de singuri. Eu m-am simţit sacrificată, exact ca în faţa unui pluton de execuţie. Am trăit o săptămână în iad. M-am întrebat dacă o să mai fiu sau nu, dacă o să mai fac medicină sau nu, dacă o să mai rămân în ţară sau nu… Încă mă mai întreb… ştiu că e greu să tolerezi frica, însă ea ne blochează evoluţia. Viaţa şi libertatea minţii sunt cele mai valoroase. Preţuiţi-le la dumneavoastră şi la cei din jur. Domnule ministru, aţi avut o şansă istorică pe care tocmai aţi ratat-o! Sau poate că încă nu…”, se mai arată în mesajul medicului.

 

Comentarii