Minunea minunilor

În viaţă facem alegeri, dar nu ne îngrijim întotdeauna de manifestările alegerilor făcute, deşi ele ne schimbă viaţa. Asta înseamnă să fii creator inconştient. Omul înţelept, în schimb, face alegeri conştiente şi nu aşteaptă neapărat anumite rezultate. Mijloacele sale scuză toate scopurile. Asupra relaţiei mijloc-scop în general mai avem încă de meditat. Sinele transcende timpul şi este una cu Creatorul, lumină din lumină, iubire în iubire, esenţă pură din puritatea absolută.

Să redevenim, aşadar, creatori conştienţi, conform înzestrărilor pe care le avem, conform adevărului nostru. Suntem fiinţe transdimensionale. Cine nu ştie asta, să afle. Suntem certitudini, deşi manifestăm atâta nesiguranţă, suntem centrul cercului şi al cvadraturii sale. Acum ştim cine suntem şi de ce ne aflăm aici, dar tot nu manifestăm suficientă încredere în noi, facem naveta de la popă la vrăjitoare şi retur şi nu prea exercităm abilitatea de a fi Creator, adică ceea ce suntem de jure şi de facto.

Creatorul conştient se cunoaşte după alegerile pe care le face. Conştiinţa sa se exprimă, cum spuneam transdimensional. Este adevărata noastră natură. Ce mă împiedică să fiu-cel-care-sunt, în interior şi-n exterior, care sunt tot una? Faceţi-vă timp să realizaţi cine suntem. Încrederea în sine se respiră. Această respiraţie a încrederii ne conduce la cele mai bune alegeri. E uşor de dat vina pe alţii. Dar noi? Unde ne e responsabilitatea? Noi suntem la capătul unei călătorii. Am vrut să avem experienţe variate, am căutat înţelepciunea lumii, deşi nu este atributul său. Gata, s-a terminat. Cine doreşte poate să redevină fiinţa suverană, creatoare. Libertate, creativitate şi responsabilitate.

Există potenţiale incredibile, ce nu au mai fost experimentate, în stare neutră. Trebuie doar să le activăm prin alegere, prin respiraţie. Vine o eră a simplităţii şi a integrării, în graţie şi firesc între alegere şi manifestare va trece, inevitabil o perioadă de timp, în care mijlocul devine scop, dar toate au vremea şi rostul lor, aşa cum au avut şi experienţele lumii. Ne mai aşteaptă o singură experienţă (i-aş spune – de fapt – non-experienţă, datorită naturii sale diferite), o mare experienţă transcendentală, numită viaţă fără limite, cu perspectiva fiinţei unificate, a lui Eu Sunt, în care cunoşti şi trăieşti Adevărul în Acum-ul extins.

De data asta alegerile nu mai sunt impuse de karmă, sau destin; am invitat divinitatea acasă şi alegem împreună. Vom descoperi că universul e mai ciudat decât credeam, cum spunea John Haldane, în Possible Worlds. Vom realiza, de pildă că relativitatea generală este incompatibilă cu mecanica cuantică. Medievalii credeau că universul este o mlaştină ce stă pe carapacea unei broaşte ţestoase. Din punctul de vedere al ştiinţei actuale, nu erau departe de realitate. Iar forme de realitate sunt multe. Unii văd un crocodil, alţii un dragon, iar alţii un zmeu. E dreptul lor. Cu cine vreţi să se lupte Făt-Frumos sau Don Quijote de la Mancha? Cu soacră-mea? Cine să o salveze pe Dulcineea, chiar dacă ea face parte din altă realitate? Asemenea eroi, numaidecât.

Fizicienii tot caută teoria marii unificări. Nu vor reuşi pentru că sunt nişte don quijoţi care caută unde nu trebuie şi cu mijloace nepotrivite. Marea unificare se va face cu alte mijloace decât crede fizica, cu o componentă uitată şi anume conştiinţa. Cel puţin aşa consideră Robert Lanza şi Bob Berman (în Biocentrismul, Ed. Livingstone, Bucureşti, p.20). Încă Heraclit spunea că toate sunt una. Or, cu mentalitatea actuală, a separării şi parcelării, a descompunerii, cum am putea înţelege ce este o gaură de vierme, de pildă? George Berkley a ajuns la o concepţie interesantă, potrivit căreia singurele lucruri pe care le percepem sunt percepţiile noastre. Asta ar justifica calitatea mea de buric al pământului şi faptul că nu există decât ceea ce percep. De unde şi expresia: ”Îmi iau lumea în cap”. Serios?

Doar nu suntem sclavi ai simţurilor şi ştim că există dimensiuni nevăzute. Apoi există ceea ce Bacon numea ”idolii minţii”. Fizicienii şi-au construit din ei un întreg regat, ca cel al lui Swift, care pluteşte precar pe deasupra pământului. Trăiesc în propriile constructe mentale. La rândul lor, biologii încearcă să inducă sinteza melaninei la puii de găină albino (de la albinism, care este o boală recesivă autosofică). Or, dincolo de astfel de nobile preocupări, ceea ce noi percepem ca realitate este un proces care implică şi propria noastră conştiinţă. Ea se poate extinde până la realizarea întregului, o minune subtilă, o minune a minunilor.