Muzicienii pot lua lecţii de dirijat in stilul maestrului Sergiu Celibidache

vineri, 28 iunie 2013, 01:50
1 MIN
 Muzicienii pot lua lecţii de dirijat in stilul maestrului Sergiu Celibidache

Tinerii muzicieni dirijori au ocazia să înveţe tehnica de dirijat a maestrului Sergiu Celibidache, în cadrul unui masterclass internaţional găzduit de Universitatea de Arte „G. Enescu”. Evenimentul, ce urmează să fie organizat în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, are drept scop perfecţionarea dirijorilor în vederea formării unor noi valori, care să  răspândească tehnica

 

Celibidache în mediul muzical internaţional. Pentru a creşte gradul de calificare a studenţilor şi absolvenţilor universităţilor de profil din toată lumea, accesul la program este gratuit, iar orele sunt susţinute de cunoscutul maestru Enrique Garcia Asensio. Cei mai pricepuţi tineri vor fi încurajaţi să participe la prima ediţie a Concursului Internaţional de Dirijat Sergiu Celibidache, în toamna anului 2014. Înscrierile se fac online, accesând site-ul www.fundatia-celibidache.com. Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post – romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner şi al impresioniştilor francezi. Stilul său dirijoral era inedit, cunoscut pentru varietatea tempo-urilor: cu cât pasajul muzical era mai bogat şi mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent. Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincţii, printre care: cetăţean de onoare al oraşului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), Ordinul Maximillian pentru Ştiinţă şi Artă (Germania, 1993).

 

Comentarii