Nasc şi în tenis blatişti

miercuri, 20 iulie 2016, 01:43
2 MIN
 Nasc şi în tenis blatişti

 Italianul Mario Cecchinato, fost jucător de prima sutâ ATP, a fost suspendat şi amendat pentru trucarea unor meciuri de simplu şi dublu

 
 
Jucătorul Marco Cecchinato, 23 de ani, locul 143 ATP, a fost suspendat 18 luni şi amendat cu 40.000 de euro de tribunalul Federaţiei Italiene de Tenis pentru încălcarea codului de etică şi pentru participare la meciuri trucate pentru pariuri. Cecchinato, rezervă în echipa de Cupa Davis a Italiei, poate face apel la această decizie. Fost ocupant al locului 82 ATP, Cecchinato a fost găsit vinovat de aranjarea unui meci cu polonezul Kamil Majchrzak, disputat în 8 octombrie 2015, în cadrul sferturilor de finală ale unui turneu challenger desfăşurat în Maroc. El şi un alt jucător italian, Riccardo Accardi, au pariat pe rezultatul meciului cu sportivul polonez. Accardi a fost suspendat şi el 12 luni şi amendat cu 20.000 de euro. De asemenea, Cecchinato a aranjat şi un meci de dublu, la Prostejov, în 2 iunie 205, în care făcea pereche cu Luca Vanni. Italianul a mai fost găsit vinovat şi de faptul că i-a furnizat lui Accardi informaţii despre condiţia fizică a colegului său Andreas Seppi, înaintea unui meci pe care acesta urma să îl joace cu John Isner la Roland Garros, anul trecut.
 
 
Ana câştigă, Sorana pierde
* Jucătoarea Ana Bogdan, locul 135 WTA, a învins-o, ieri cu scorul de 6-4, 5-7, 6-3, pe americanca Asia Muhammad, locul 201 WTA, şi s-a calificat în manşa a doua a turneului Premier de la Stanford. Partida dintre cele două sportive venite din calificări a durat două ore şi 17 minute. O evoluţie neaşteptată a avut setul al doilea, în care Ana a condus cu 5-0, dar a pierdut cinci game-uri la rând. În setul decisiv, jucătoarea română şi-a revenit şi a făcut break-ul decisiv la 4-3. În faza următoare, românca va evolua cu învingătorea meciului dintre americancele Alison Riske (78 WTA), şi Varvara Lepchenko (52). Primele trei favorite ale acestui turneu sunt Venus Williams, Dominika Cibulkova şi britanica Johanna Konta.
* Din păcate, Sorana Cîrstea (88 WTA), nu a reuşit să treacă de primul tur al turneului de la Bastad, fiind învinsă cu 5-7, 5-7 de germana Annika Beck (37). Sorana a revenit de la 2-5 în primul act, salvând trei mingi de set, dar şi-a pierdut din nou serviciul la 5-5. Setul al doilea a fost câştigat de jucătoarea germană cu 7-5, după ce Sorana a condus cu 5-2, meciul durând în total, 94 de minute.
 
 
 
 

Comentarii