Nebuloasa din Andromeda

O echipă dovedit egală cu Strømsgodset Drammen şi Aktobe din Kazahstan, o echipă pe care le-a eliminat pe acestea două datorită norocului şi a unei experienţe superioare în Europa, a fost eliminată de o alta, care a ajuns în optimile de finală ale Ligii Europa, taman în primăvara asta. Şi toţi paseiştii care pun semnul de egalitate între Steaua 1986 şi Steaua 2014 se minunează de marea supriză. Ca să nu mai spunem că epigonii celor de la Sevilla erau cât pe ce să se scoată şi în această situaţie: mai rămâneau două minute cu noroc şi scorul se menţinea 0-0. Şi urmaşii eroilor de la Sevilla se transformau în eroii de la Sofia. Halal performanţă, numai că o echipă care pierde la lovituri de departajare în faţa unui portar improvizat (bravo lui Moţi, dar nu este el vinovatul principal la înfrângere!), o echipă care se lasă dominată trei sferturi de meci de alde Marcelinho şi Aleksandrov, o echipă care îşi forţează jucătorul accidentat şi îl schimbă în minutul 5, nu-şi merită altă soartă! Cosmin Moţi a intrat în istoria Cupelor Europene, dar probabil că va ieşi repede de acolo, fiindcă nu mai găseşte el alţi fraieri precum cei de la Steaua lui Gigi Becali şi Costel Gîlcă.

Ca români nu ne putem bucura de înfrângerea campioanei ţării de care aparţinem şi ne plecăm capetele de ruşine vizavi de maniera în care s-a întâmplat acest lucru. Totuşi, ratarea grupelor Ligii Campionilor este un eveniment pozitiv, privit prin prisma naţională. Iar dacă această nereuşită înseamnă ratarea unei confruntări cu alde Real Madrid şi Liverpool, pentru fotbalul românesc intrarea Stelei în Liga Europa înseamnă o posibilitate în plus de a mai acumula puncte pentru coeficientul naţional, deşi, dacă analizăm mai atent, sunt (ne)şanse mari să facă aceeaşi brânză machedonească şi în competiţia second hand şi iată de ce.

Pe hârtie, minunea de la Sofia înseamnă ratarea unui obiectiv. Al cui? Al Stelei, poate. Al fotbalului românesc, nu prea. Mai sigur al lui Gigi Becali, singurul finanţator de pe mapamond care îşi conduce echipa de după gratii. Deşi Steaua ar fi putut aduce mai multă zestre de puncte din L3 (repetăm, factor discutabil!), obiectivul calificării în grupe aparţine exclusiv boss-ului în zeghe. Nu confruntarea cu Real Madrid este motivul principal, poate o reţetă miraculoasă la vizita lui Cristiano Ronaldo, ci acoperirea datoriilor propriilor firme prin banii proveniţi din sudoarea favoriţilor. Aceasta explică şi aducerea unui antrenor fără experienţă în locul lui Reghecampf, aceasta explică şi vânzările în serie ale adevăratelor valori din echipă şi tot aceasta justifică perspectiva unui traseu la fel de slab şi în Liga Europa. Fiindcă, lipsit de purcoiul de la Nyon, Gigi Becali va vinde tot ce poate vinde şi va aduce ciurucuri.

Celor care visează cai verzi pe pereţi, adică locul 13 în Europa şi calificarea directă în grupele Ligii Campionilor li se poate spune că o asemenea perspectivă este îndepărtată ca nebuloasa din Andromeda. Şi nu numai din cauza Stelei şi a lui Gigi Becali, ci şi a altor echipe. Oficialităţile din Ploieşti au încropit o echipă cu doi români în primul 11, dintre care unul este capriciosul Mutu. Şi după ce s-a întrecut pe sine într-un singur meci, cu Viktoria Plzen, Petrolul a capotat fără drept de apel la următoarea încercare. Câştigătoare în Cupă şi Supercupă în faţa Stelei (de două ori la penaltiuri, semn că în materie de moral se stă bine pe acolo), Astra a făcut senzaţie prin eliminarea Lyonului. Dar multipla campioană a Franţei trece printr-o situaţie delicată şi, în prima manşă, a mai plătit şi tributul meritat pentru desconsiderarea unui adversar de care n-a auzit nimeni. Ca dovadă, în meciul de la Giurgiu, echipa franceză în piuneze a câştigat, iar Astra a trebuit să tremure din toate articulaţiile pentru a nu rata şi calificarea. Ca atare, despre adevărata Astra se poate vorbi mai târziu, când va întâlni adversari bine puşi în temă.

După ce a mai trecut un an de Cupe Europene, fotbalul românesc de club a făcut un pas înapoi. Toamna trecută, am avut o echipă în grupele Ligii Campionilor (Steaua) şi una în Liga Europa (Pandurii). Acum, de Pandurii pare a se alege praful, iar la Steaua praful stă adunat la uşa unei celule de la Poarta Albă. E greu de ştiut ce se poate întâmpla când se va împrăştia în toate vânturile valahe şi dacă va exista mătura potrivită. 

PS: Poate că ultimele meciuri Petrolul – Dinamo Zagreb au mai domolit entuziasmul interpreţilor hitului “Mutu la naţională”.