Nivel maxim de alertă în nordul Franţei, unde s-ar afla autorii atacului contra Charlie Hebdo

joi, 08 ianuarie 2015, 17:52
1 MIN
 Nivel maxim de alertă în nordul Franţei, unde s-ar afla autorii atacului contra Charlie Hebdo

Autorităţile franceze au instituit nivelul maxim de alertă în zona din nordul Franţei unde s-ar afla autorii atacului terorist comis miercuri la redacţia Charlie Hebdo.

Forţele de ordine au fost mobilizate masiv în regiunea Picardie, unde au loc percheziţii în mai multe localităţi, scrie Le Parisien.

Conform Le Figaro, zona de căutare este în jurul localităţii Crépy-en-Valois.

Iniţial, surse citate de France3 afirmau că suspecţii s-au baricadat într-o casă din Crépy-en-Valois, dar extinderea zonei de căutare contrazice aceste informaţii.

Douăsprezece persoane au fost ucise, iar alte 11 au fost rănite, pe 7 ianuarie, într-un atac comis de islamişti la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). (Mediafax)

 

Comentarii