Nu citiţi, că nu mai ieşiţi din case! Câte şarpante din Iaşi rezistă la furtuni puternice?

vineri, 22 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Nu citiţi, că nu mai ieşiţi din case! Câte şarpante din Iaşi rezistă la furtuni puternice?

Liberalii cer Primăriei să sprijine expertizarea tehnică a acestor construcţii şi demontarea celor neconforme sau neautorizate.

Furtuna devastatoare care a răvăşit vestul ţării la sfârşitul săptămânii trecute are sau, mai bine zis, ar putea să aibă efecte şi la Iaşi. Marius Bodea a anunţat ieri că va iniţia un proiect de modificare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
 
Vizat este articolul 31, care menţionează că „Dreptul de a aplica amenzile prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei“. Liderul liberal s-a referit la mansardele şi şarpantele construite ilegal pe blocurile din Iaşi, despre care şi-a manifestat îndoiala că respectă normele de siguranţă şi rezistenţă. „Raportul Primăriei Municipiului Iaşi care a relevat faptul că, din 967 de şarpante şi 112 mansarde amenajate pe blocurile din Iaşi, doar 150 au autorizaţie de construire“, ceea ce arată o situaţie alarmantă. „Am ajuns aici din cauza indolenţei Primăriei care nu şi-a făcut treaba, prin Serviciul Control Urbanism al Poliţiei Locale, şi a permis funcţionarea acestor construcţii ilegale mai mult de 2 ani. Astfel, s-a activat termenul de prescriere a contravenţiilor şi posibilităţii de demolare, prevăzut în Legea 50“, a spus Marius Bodea.
 
În propunerea de modificare a legii, articolul 31 nu va mai conţine un termen, tocmai pentru ca sancţiunile să fie imprescriptibile. „Astfel, Primăria va avea cadrul legal pentru a putea acţiona în vedere conformării şi trecerii în legalitate a acestor acareturi (mansarde şi şarpante)“, a spus deputatul Marius Bodea, care speră ca textul să fie aprobat în regim de urgenţă. Pe de altă parte, consilierii locali ai PNL vor propune Primăriei să iniţieze un proiect de finanţare a asociaţiilor de proprietari pentru expertizarea tehnică a mansardelor şi şarpantelor neautorizate.
 
„Există cadrul legal, mai trebuie doar voinţă şi interes din partea Municipalităţii. Costurile de expertizare tehnică sunt de aproximativ 900.000 lei. Este o sumă importantă de la bugetul local, însă rezolvă o problemă mai importantă decât bâlciurile şi chiolhanurile pe bani publici plătite mai scump de către Municipalitate“, a mai spus Marius Bodea. 

Comentarii