Nu ne salvăm cu autobaza!

miercuri, 01 mai 2013, 01:50
4 MIN
 Nu ne salvăm cu autobaza!

FC Braşov s-a impus pe merit luni, în Copou, în faţa unei echipe pe care toată lumea o ajută. Pe lângă gafele individuale, lipsa de inspiraţie a antrenorului Sorin Cîrţu a contat în economia jocului

 

 
 
CSMS Iaşi a ratat un nou prilej de a-şi spori şansele de evitare a retrogradării, fiind depăşită luni, pe teren propriu, de FC Braşov, cu scorul de 1-2.
Cauzele eşecului înregistrat în faţa unei echipe care a venit în Moldova etalând un aer de vacanţă şi care nu a contat pe mai multe piese grele (Mateiu nu a jucat deloc, L. Munteanu a ieşit după opt minute, Iulian Popa a rămas pe banca de rezerve, la fel ca şi Danquah, iar Batin şi Păun au intrat în actul doi) sunt multiple.
Pe primul plan rămân, din nou, gafele individuale, Mitrea şi Creţu având pe conştiinţă reuşitele oaspeţilor. Apoi, lipsa de determinare nu trebuie trecută cu vederea, Iaşul pierzându-şi răutatea pe care o etala în startul campionatului, pe vremea lui Ionuţ Popa, şi pe finalul turului, în mandatul lui Liviu Ciobotariu. O altă problemă importantă simţită a fost tonusul fizic slab, echipa ajungând repede la nivelul etalat cu Viitorul Constanţa după revirimentul arătat la Severin, în runda precedentă, creşterea duratei şi numărului antrenamentelor în săptămâna premergătoare jocului cu “stegarii” îngreunând genunchii fotbaliştilor. Am ajuns astfel la noul  antrenor, Sorin Cîrţu, care a păşit cu stângul la Iaşi. Probabil neacomodat, tehnicianul a luat şi mai multe decizii care nu i-au ieşit. Să amintim câteva dintre ele. Deşi Iaşul a jucat mai bine în “4-1-4-1”, la Severin, decât în “4-2-3-1”, cu Viitorul, egalul nu ajuta prea mult luni, iar Ionuţ Popa, care cunoaşte foarte bine echipa, i-a recomandat să meargă pe sistemul cu un singur mijlocaş defensiv la mijloc, antrenorul actual a mizat pe un modul cu doi închizători. Drept urmare, mijlocul a fost frânt, fără vigoare ofensivă, Braşovul câştigând, fără să se agite prea tare, la toate capitolele: şuturi pe poartă, şuturi la poartă, ocazii de gol, impresie artistică. Nici în ceea ce priveşte formula de start Cîrţu nu a fost mai inspirat. De pildă, Mitrea, care a fost titularizat ca fundaş stânga (în condiţiile accidentării lui Vladu, aici ar fi putut apărea Bădic, Miron ori Ţigănaşu retras) a comis-o din nou, aşa cum a făcut şi în alte partide, iar Straton a repetat prestaţia extrem de ştearsă din Mehedinţi. Dacă mai amintim şi de paralela care se face între inspiraţia antrenorului şi momente importante ale jocului cum sunt pauza şi schimbările, lucrurile stau şi mai prost pentru noul şef al băncii tehnice a Iaşului. CSMS a fost dominată cu autoritate imediat după odihnă, schimbările cu profil ofensiv au fost făcute extrem de târziu, în minutele 74 şi 84, ultima – abia după cinci minute după ce oaspeţii au trecut în avantaj, jucători importanţi pe fază ofensivă ca Tudor, Ciucur ori Keita nu au intrat deloc, ultimul nefiind nici rezervă!
Astfel, Iaşul a pierdut just în faţa unei echipe abordabile, care putea fi uşor depăşită în alte condiţii.
Paradoxal, în ciuda unui nou eşec neaşteptat, CSMS are, în continuare, şanse de salvare, distanţa până la primul loc care asigură menţinerea în Liga I fiind de doar cinci puncte. Pentru ca obiectivul să fie îndeplinit, e nevoie însă ca nu numai adversarii, arbitrii (erorile pro-Iaşi de luni au fost numeroase), spectatorii (în ciuda dezamăgirilor imense din ultima perioadă, multă lume a venit pe “Emil Alexandrescu” la jocul cu FC Braşov) ori finanţatorii (condiţiile oferite în ultimele săptămâni depăşesc cu mult poziţia din clasament) să împingă echipa de la spate, ci şi antrenorii şi jucătorii!
 
 
CSMS-catalog
 
Irimia (5,5) – nu i se pot imputa golurile, a avut câteva intervenţii utile.
Mitic (5) – discret.
Creţu (4) – l-a scăpat pe Machado din marcaj la golul decisiv, marcat în urma unei faze fixe.
Avrămia (4) – ezitant.
Mitrea (3) – a gafat decisiv la primul gol, a faultat în careu în minutul 62, atunci când Avram nu a acordat penaltiul cuvenit braşovenilor.
Milea (5) – harnic, l-a scăpat pe Tătar la faza golului egalizator.
Straton (4) – gafe în lanţ.
Onofraş (5) – a generat acţiunea de la golul Iaşului, realizări puţine în rest.
Moutinho (5,5) – a pornit bine, a pasat la reuşita lui Pătulea, s-a stins repede.
Ţigănaşu (4,5) – şters.
Pătulea (6,5) – a înscris, s-a zbătut.
Bădic (5) – nu s-a făcut de râs după lunga pauză forţată pe care a traversat-o.
Cl. Ionescu (5) – a încercat să împrospăteze ofensiva.
Herghelegiu a intrat în minutul 84.
 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii