O lume îngustă

joi, 13 noiembrie 2014, 02:50
1 MIN
 O lume îngustă

“După douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţie, nici nu aveau voie să voteze”, afirma domnul deputat Eugen Nicolicea, deputat PSD, despre dreptul la vot al celor din diaspora. “Încet, încet, lucrurile se vor ameliora.”

Spectacolul electoral la care asistăm în aceste ultime zile este de-a dreptul grotesc şi contraproductiv pentru România. Iată câteva exemple ce susţin afirmaţia mea. Citatul îi aparţine, după cum e lesne de remarcat, domnului deputat PSD Eugen Nicolicea, care într-o emisiune TV nu mai prididea să-i judece pe cei din diaspora. Nici după douăzeci şi cinci de ani de la Revoluţie, dreptul la vot nu-ţi este asigurat. Mai mult, susţinea domnia-sa, “nu avem vot electronic din cauza presei”. Cât despre cel prin corespondenţă, nici vorbă. Nimic nu e de mirare, domnul deputat Nicolicea poate să aibă o altă opinie, atâta timp cât preşedintele PSD-ului a susţinut după primul tur că oamenii din diaspora care nu au reuşit să voteze au fost aduşi cu autocarele în mod special, la finalul programului de vot, pentru a strica imaginea Guvernului nostru. Dacă domnul Ponta o să piardă alegerile, ceea ce nu este exclus, vinovat va fi atât el, cât şi echipa sa de campanie. Uneori, ai senzaţia că sabotajul vine chiar din partea colegilor de partid. Cel mai elocvent exemplu este dat de domnul Mirciulică Govor, preşedintele PSD Satu Mare. Din cauza rezultatelor foarte slabe obţinute în primul tur al alegerilor, acesta a decretat mobilizare generală. În judeţul pe care domnia-sa îl păstoreşte, nimeni nu trebuie să mişte în front, iar pentru a vă convinge citez: “Am vorbit cu Preasfinţitul Sebastian, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: Băi, oameni buni, s-a terminat. Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, să aduceţi, să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşă nu mai veniţi. Le-am spus verde în ochi… Deci Preasfinţitul e de partea noastră… Şi încă ceva la toţi popii: dacă pierdem toate priorităţile, dau afară din tot, la revedere… S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează.“

N-au scăpat de furia micului dictator nici primarii din judeţ, nici directorii de deconcentrate, nici profesorii, nici preotesele, care riscă să-şi piardă serviciul dacă nu votează cu domnul Ponta. Vigilentul vicepreşedinte de consiliu judeţean pare a nu fi deloc superficial, căci a mers chiar el să verifice comportamentul unei feţe bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei din Satu Mare. Nu mare i-a fost mirarea când a auzit cât de convingător a fost preotul cu enoriaşii: “…trebuie să învăţăm că în sufletul unui ortodox nu trebuie să existe vicleşug. Ortodoxia nu stă la masă cu viclenia. Este în jurul nostru şi vicepreşedintele, Mircea Govor, care şi el este ortodox, şi el este împreună cu noi şi ne îndeamnă şi el pe noi, pe toţi, să fim uniţi şi să votăm. Să votăm cu cei care sunt ortodocşi, cu Victor Ponta, căci el poate să ne unească.” Se naşte o întrebare: cine pe cine uneşte şi împotriva cui?

Iată şi ultimul ordin dat de domnul Mircică Govor: “Or umblat din casă în casă, or făcut ce-o trebuit. Douăzeci de persoane or strânge cred şi babele care umblă în patru labe. Aşa se face, măi fraţilor!… Trebuie să-i facem să voteze.” Urmărindu-l pe domnul Govor, ai senzaţia că dă toate ordinele de pe un butoi cu murături din piaţă, iar viitorul românilor stă în sacoşe şi în pomeni electorale.

Slugărnicia feţelor bisericeşti din Satu Mare nu a rămas fără recompense. În şedinţa Guvernului de marţi, 12 noiembrie, s-a aprobat retrocedarea a două clădiri importante din oraş. De fapt, nu putem vorbi de beneficiul Bisericii, ci de cel al capilor Bisericii, care s-au transformat în agenţi electorali.

Astăzi, România este scindată, o parte mai puţin numeroasă ce se îndreaptă spre Vestul democraţiilor consolidate, iar cealaltă spre Estul certitudinii triste. Ai senzaţia că ne aflăm în anii ’90, când domnul Iliescu îşi dorea o restauraţie, pe când democratul Ion Raţiu visa la o democraţie reală, prosperă şi integrată în UE. În 2014, suntem europeni în special prin cei plecaţi să trăiască în marile state europene, cărora însă astăzi nu li se garantează dreptul la vot. Din 2 noiembrie şi până astăzi, nu s-a făcut nimic pentru ca românii din diaspora să poată vota. Chiar dacă ministrul de Externe a demisionat, locul lui fiind luat de mai vechiul Teodor Meleşcanu, chiar dacă o ţară întreagă este solidară cu cei din diaspora, singurul lucru obţinut sunt câteva ştampile şi ceva cabine de vot. În schimb, studenţii au primit două zile libere pentru a merge să voteze acasă. Nimic greşit, total greşit pentru PSD, ei vor merge acasă şi îşi vor convinge prietenii, rudele să voteze tot cu Iohannis.

După îndelungi negocieri şi tachinări, iată că marţi seara a avut loc şi confruntarea, mult aşteptată de o ţară întreagă, a celor doi candidaţi la Preşedinţie. Au fost acuze jignitoare, au existat promisiuni, dar nimic nou. Domnul Ponta, cu masa plină de copiuţe, din care citea cu sârg tot felul de date statistice, folosind acelaşi ton ca în biroul său de prim-ministru, neagă toate acuzele, făcându-l pe Iohannis “moşier”. Promite că tot ce a realizat ca şef al Guvernului va face şi ca preşedinte, deci va tăia de la investiţii, va da câte o sută de lei la profesori, la medici şi va rămâne cu bani necheltuiţi în bugetul ţării.

De remarcat cât de imparţială a putut fi Lavinia Şandru întrebându-l pe Klaus Iohannis dacă a fost vreodată la Cernăuţi şi Chişinău şi rugându-l frumos şi slugarnic pe domnul Ponta să adreseze un mesaj basarabenilor.

Finalul i-a aparţinut lui Klaus Iohannis: “Domnule Ponta, aici nu vă aflaţi în biroul dumneavoastră de la Guvern, aici biroul este ţara.”

P.S. La Iaşi, Biroul Electoral Judeţean va trebui să înfiinţeze totuşi o nouă secţie de votare în blocul în care locuiesc 1.600 de basarabeni, care au şi cetăţenie română.

Emil Stratan este curator al Galeriilor de artă Eleusis 

 

Comentarii