Omul rămâne om

* Anul ăsta e de două ori electoral, fapt care nu-l ridică în ochii nimănui, şi mai e şi început de vară care miroase mai degrabă a toamnă primăvăratică. Prima tură de alegeri s-a dus, în lumina sloganului "Am ales până am cules!", şi până la cele din toamnă mai e vreme, mai e o perioadă pe care nimeni nu vrea să şi-o strice stând cu gândul la ce va fi. Mai e o perioadă care, de obicei, este una a concediilor şi a vacanţei mari, aşadar şi românii se zbat să găsească locuri de petrecere unde să nu li se ia pielea de pe portofel, să găsească adevărate oaze de linişte şi veselie într-un deşert de lăcomie şi goană după câştig. Tocmai am descoperit aşa ceva, o staţiune de-abia inaugurată, în care, după cum a ţinut să precizeze chiar patronul său, "omul rămâne om":

– Ce aţi vrut să spuneţi cu asta, că omul rămâne om?

– Adică nu-i ca în alte staţiuni, să primească omul mâncare cu chimicale, ştiu eu, cu conservanţi, coloranţi, înălbitori, chestii care produc mutaţii, de se-ntâmplă că, după câteva zile, omul nu mai rămâne om, ci se transformă în vârcolac ori începe să lumineze din ochi!

– Asta aţi vrut să spuneţi?

– Şi asta, dar şi că nu-i ca în alte părţi, unde există mâncare şi mai ales băutură la discreţie, mai bine zis la lipsă de discreţie, încât oamenii nu rămân oameni, ci se transformă în porci! Eventual, mai iau câte o boală, vorba cântecului "M-a făcut din om neom!".

– Ne puteţi spune mai multe despre staţiune?

– V-aţi uitat în jur? Aţi văzut? O imagine face cât o mie de cuvinte!

– Dar care e istoria din spatele acestor locuri?

– Care atâta istorie? Când s-o-mpărţit norocu’, fost-am eu dus la băut, vorba aia! Mai bine zis, când s-a împărţit pământul, în loc să-mi dea ogor, am primit aici, pe mal la gârla asta pe care o vedeţi. Primăvara, când plouă cu bulbuci, se vede mai bine, că se face inundaţie; aşa mi-a venit ideea.

– Ideea să ce?

– Să fac staţiune cu plajă şi apă, ca la mare, că avem toate condiţiile!

– Dacă privesc în depărtare văd chiar şi un debarcader: cine l-a făcut?

– Bunicii şi părinţii noştri, dar contribuim şi noi la el. E făcut din resturi ruginite: la fund sunt frigidere Fram, aragazuri din anii ’50, caroserii de Pobeda, Volga; mai sus apar modelele Zil, Frigero, Dacia 1100, televizoare Grigorescu. Sus e şi un monitor de calculator! Care are de aruncat, aici le aruncă!

– Apa din gârlă e dulce sau ca la mare?

– Dacă eşti fraier să guşti, treaba ta! Gustul depinde de ce varsă din deal. Când e de la combinatul de porci, are o anumită consistenţă şi culoare, un anumit miros şi gust; când e de la fabrica de dulciuri e altfel şi face bulbuci, de la chimicale. E o atracţie locală, la mare n-ai să găseşti aşa ceva!

– Turiştii se pot scălda?

– Pot să le interzic? E democraţie! Când se îmbată unii şi vor să se răcorească, nu mai ţin cont nici de cioburi, nici de sârma ghimpată de pe fund!

– Asta nu-i alungă? Nu vi se reduc câştigurile?

– Nu-i alungă, că nu mai ţin minte a doua zi. Iar câştigurile chiar cresc, că vindem pansament şi plasturi cu adaos mare.

– Plajă este, cu nisip fin, ca la mare?

– Cu ceva mai fin decât nisipul de la mare: praf! E plăcut să stai pe el, e moale…

– De ce ar veni turiştii aici? Ce le oferiţi, ce atracţii aveţi?

– Vrem ca turiştii să se simtă ca acasă la ei. Se pare că acasă la mulţi dintre turişti e ca la noi, chiar şi mai rău, fiindcă vin oameni în fiecare zi! Acum nu-i vedeţi, că a fost o problemă, i-am scăpat din ochi şi au fugit, dar se întorc ei, că şi-au lăsat lucrurile aici!