Pe bunica de 88 de ani abandonată în spital, nici fundaţiile de caritate nu o vor

miercuri, 01 aprilie 2015, 01:51
1 MIN
 Pe bunica de 88 de ani abandonată în spital, nici fundaţiile de caritate nu o vor

Bătrâna în vârstă de 88 de ani din Iaşi este în continuare în grija medicilor din Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului “Sfântul Spiridon”.

 

“Am primit răspunsuri de la două fundaţii, dar nu s-a rezolvat nimic în momentul de faţă. Femeia va rămâne în continuare aici. Nicio rudă sau vecin nu a venit la ea”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Aşa cum am prezentat anterior (VEZI AICI), Georgeta C. a fost găsită de vecini căzută între două paturi, neîngrijită şi a fost dusă la spital cu o ambulanţă în urmă cu o săptămână. Dupa femeie nu a mai venit nimeni, iar reprezentanţii unităţii sanitare au făcut toate demersurile ca să rezolve problema pacientei. Ea nu poate fi transportată acasă pentru că nu are aparţinător, iar singură nu poate fi lăsată pentru că nu îşi poate avea de grijă din cauza vârstei inaintate.
Vecinii ieşencei spun că ea stă de mai mulţi ani singură şi că ultima dată când a vorbit cu rudele ei a fost în preajma sărbătorilor de Crăciun, anul trecut. Femeia nu are copii, ci o soră şi o nepoată despre care nimeni nu mai ştie nimic. În trecut, Georgeta C. a fost angajată la Spitalul de Pediatrie “Sfânta Maria” Iaşi, în sectorul administrativ.
 

 

Comentarii