Pe pasarela dintre Dacia şi Păcurari vom circula abia în anul 2016

joi, 23 octombrie 2014, 01:56
2 MIN
 Pe pasarela dintre Dacia şi Păcurari vom circula abia în anul 2016

Din cauza hărţilor cu conductele de apă făcute din birou, proiectul va avea un an şi jumătate întârziere şi ne va costa mai mult.

Pasajul Octav Băncilă va fi terminat abia pe 16 decembrie 2015, cu aproape un an şi ju­mă­tate întârziere faţă de primul termen anunţat de municipalitate. Primăria a transmis ieri că Agen­ţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a aprobat revizuirea proiectului tehnic care stă la baza lucrărilor, modificarea acestuia determinând şi prelungirea termenului de execuţie. În plus, revizuirea proiectului tehnic a determinat şi diminuarea actualului contract de lucrări cu 3,6 mi­lioane de lei, dar suplimentarea per total a lucrărilor.

Primăria urmează să organizeze o nouă licitaţie de lucrări la o valoare de 12 milioane de lei, suplimentar faţă de valoarea iniţială a lu­cră­rilor fiind aproximativ 8,4 mi­lioane lei. Primăria mai susţine că proiectul a fost modificat de­oarece în momentul săpăturilor au fost descoperite reţele de ca­nalizare care nu figurau în planurile oficiale transmise de ApaVital, în timp ce alte voci susţin că proiectul a fost întocmit din birou. Prin noul proiect tehnic, s-au deviat reţelele şi s-a modificat soluţia de tehnică de construcţie a rampelor care au fost prevăzute cu piloţi şi ziduri de sprijin din beton armat.

„Din păcate, operatorul autorizat ApaVital nu a ştiut să identifice cu exactitate poziţia reţelei de canalizare, astfel încât am fost nevoiţi să modificăm o parte din proiectul tehnic. Modificarea priveşte doar rampa de acces pe pasaj. Am aflat, cu surprindere, că sunt unele voci, printre care şi cea a preşedintelui Consiliului Judeţean, care spun că pasajul va avea sens unic. Este o dovadă de rea-credinţă. Ţin să-i aduc la cunoştinţă că sensurile de circulaţie nu se stabilesc după cum bate vântul, ci după indicatorii de trafic rutier. Iar, conform proiectului, pasajul are două benzi de circulaţie care permit două sensuri de mers“, a de­cla­rat viceprimarul Mihai Chiri­ca. Conform proiectului, pasajul va avea două benzi a câte 3,9 metri fiecare şi două trotuare pietonale.

Deocamdată, se lu­crează la montarea tablierului metalic pe tronsoanele dintre pile şi la montarea plăcilor de beton peste tablierul metalic, aceste intervenţii fiind prevăzute până la sfârşitul anului.

Comentarii