Pe străzile noi se dă cu clorură de sodiu, iar pe celelalte, cu clorură de calciu

joi, 17 noiembrie 2016, 02:51
1 MIN
 Pe străzile noi se dă cu clorură de sodiu, iar pe celelalte,  cu clorură de calciu

Comisia de circulaţie a luat ieri unele decizii privind priorităţile şi modul în care se acţionează în caz de înzăpezire 

Comisia de circulaţie a adoptat ieri mai multe măsuri privind activitatea de deszăpezire a oraşului în sezonul rece. Totodată, a impus unele restricţii de circulaţie pe străzi care sunt în curs de reabilitare (Dealul Bucium, Atelierului şi Petru Movilă). În ceea ce priveşte deszăpezirea, a fost avizat un plan de măsuri menit să prevină şi să menţină viabilitatea drumurilor, pasajelor, podurilor şi podeţelor, trotuarelor, piaţetelor, grădinilor, parcurilor, liniilor de tramvai, refugiilor şi peroanelor pentru mijloacelor de transport în comun, aleilor şi acceselor la blocuri.

De asemenea, au fost stabilite traseele principale pentru combaterea înzăpezirii, precum şi parcul de utilaje şi auto folosit în programul de deszăpezire. „O altă decizie luată a fost ca în zona centrală să se utilizeze clorura de calciu în vederea protejării pavajelor, iar pe străzile modernizate să se acţioneze cu clorură de sodiu. Zăpada va fi depozitată în depozitul din b-dul C.A. Rosetti, urmând a fi identificate şi alte amplasamente.

În apropierea unor guri de canalizare vor fi utilizate topitoare pentru zăpadă fără sare. Pentru deblocarea arterelor unde se va deszăpezi, se va utiliza şi o maşină de ridicat cu braţ macara“, se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Comentarii