Peisaj cu „lebede negre”

În 2007 Nassim Nicholas Taleb publica o carte care avea să devină în scurt timp celebră: "Lebăda Neagră". E vorba de acele evenimente extrem de puţin probabile, dar care, atunci când se produc, au un impact considerabil, pozitiv sau negativ. A treia caracteristică este aceea că deşi ele contrazic flagrant aşteptările experţilor în materie, ieşind din orice con de predictibilitate înainte de a se produce, devin retrospectiv predictibile când sunt analizate ulterior. De pildă, după prăbuşirea celebrei corporaţii financiare Lehman Brothers, lebăda neagră care a provocat marea criză care a zguduit economia mondială din ultimii ani, lumea a început să-şi aducă aminte de avertismentele anterioare ale lui Warren Buffet şi Nouriel Roubini şi să identifice vulnerabilităţile din sistemul financiar internaţional care au făcut criza posibilă.

Istoria lumii e plină de astfel de evenimente neaşteptate care au schimbat soarta unor imperii sau au determinat schimbări profunde pe termen lung. Exemplu clasic dat de Taleb este primul război mondial, declanşat în urmă cu 100 de ani, pe care nimic nu părea să-l prevestească. După cum nici prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a întregului bloc comunist nu era aşteptată. Globalizarea din ultimele decade, avansurile tehnologice, a făcut ca numărul lebedelor negre să crească semnificativ. Iar efectele lor ar putea fi la un moment devastatoare, dacă ne referim la evenimentele cu consecinţe negative.

Am participat zilele trecute la o discuţie pe tema lebedelor negre care ar putea marca evoluţiile din România în perioada următoare. Evident, prin definiţie, lebedele negre nu pot fi prezise. Pentru că în acest caz nu ar mai fi lebede negre. Însă privind în jur putem identifica măcar acele zone de risc sau de oportunitate în care sunt şanse mari ca ele să apară. Ca o primă constatare, în ultimul an am avut cel puţin patru evenimente care pot fi încadrate în categoria lebădă neagră: criza din Ucraina, scăderea dramatică a preţului barilului de petrol (cu mai mult de 50 de procente), expansiunea ISIS care a ajuns în câteva luni să controleze cu autoritate un teritoriu cam de dimensiunea României şi atentatele teroriste de la Paris. Am avut şi la noi o lebădă neagră locală: înainte de 16 noiembrie foarte puţini ar fi prevăzut o înfrângere a lui Victor Ponta, şi încă una extrem de severă, la alegerile prezidenţiale. Însă, ceea ce românii nu par încă să realizeze este faptul că în lumea actuală impactul evoluţiilor externe asupra vieţii lor de zi cu zi este mai mare decât oricând în trecut.

În acord cu definiţia, toate aceste evenimente excepţionale au devenit la o analiză post-factum aproape naturale, deşi mai nimeni nu le anticipase. În cazul Ucrainei nu doar agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a şocat, ci maniera în care s-a produs. Războiul hibrid, o combinaţie de intervenţie militară atipică, cu "trupe de patrioţi" excelent pregătite şi înarmate, dar pe care Kremlinul nu şi le asumă formal, de propagandă internă şi externă, de cyberwar, a luat NATO cu totul prin surprindere. Dacă privim însă cu atenţie în urmă nu ar mai trebui să fim atât de şocaţi. Andrei Ilarionov, care a fost consilierul lui Vladimir Putin pe probleme economice în perioada 2000 – 2005, declara la sfârşitul lunii septembrie 2014 la o conferinţă în Lituania, că Moscova se pregătea pentru o confruntare majoră cu Occidentul încă din 2003 şi avea în vedere anexarea Crimeei din perioada "revoluţiei portocalii" de la Kiev din 2004. În ultimii zece ani propaganda anti-occidentală pe principalele canalele media, controlate în cea mai mare parte de Kremlin, a devenit tot mai virulentă.

Şi au fost şi alte semne. Într-un discurs flamboiant ţinut la Conferinţa de Securitate de la Munchen (cea mai importantă de acest fel din lume) din 2007 Vladimir Putin s-a lansat într-un virulent atac anti-occidental, cu precădere anti-american. Pentru el extinderea NATO către Est reprezinta "o provocare serioasă". Iar în 2008, la una din întâlnirile UE – Federaţia Rusă, care a avut loc la Helsinki, preşedintele rus remarca iritat că Uniunea Europeană nu s-a consultat cu Moscova atunci când a decis aderarea României şi Bulgariei. Aşa că atunci când luăm în calcul toate aceste elemente realizăm că de fapt ceea ce s-a întâmplat în Ucraina nu a mai fost atât de neaşteptat în ciuda faptului că atât liderii politici occidentali, cât şi experţii în materie erau de părere, cvasi-unanim, că problema securităţii pe continentul european era definitiv tranşată.

La fel, căderea masivă a preţului barilului de petrol era totuşi anunţată, poate nu chiar la dimensiunea actuală, de creşterea explozivă a producţiei de gaze de şist din Statele Unite din ultimii 5-6 ani. Sigur, în acest caz mai sunt şi alte elemente, de natură geopolitică, de luat în calcul. Precum dorinţa Arabiei Saudite de a lovi economic Iranul (principalul său adversar regional) şi Rusia (un aliat de prim rang al regimului Assad din Siria pe care saudiţii vor să-l înlăture de la putere), ţări a căror prosperitate depinde enorm de fluxul de bani din exporturile petrol şi gaze. În fine, în ceea ce priveşte terorismul islamic puţini realizau, mulţi nu o fac încă nici astăzi, amploarea ameninţării. Fanatismul jihadiştilor cuplat cu efectele potenţial devastatoare ale unor arme biologice sau nucleare pot duce la nenorociri greu de imaginat. Însă s-a ajuns aici după zeci de ani de îndoctrinare ideologică în aşa numitele madrasas, şcolile religioase musulmane care sunt leagănul jihadismului agresiv.

Din perspectivă românească tot acest context descris mai sus este preocupant. E drept, scăderea preţului barilului de petrol este mai degrabă un factor favorabil din punct de vedere economic. Însă comportamentul agresiv al Moscovei şi explozia terorismului islamic sunt factori de risc majori. În acest moment ideea unui atac terorist pe teritoriu românesc este privită ca una extrem de improbabilă. "Ţintele" de aşteptat rămân marile capitale europene, precum Londra sau Parisul, şi America. Cu toate astea e greu să excluzi cu totul un atac asupra unor ţări europene din linia a doua pe considerentul surprizei şi estimărilor că instituţiile de profil de aici sunt mai puţin pregătite să facă faţă unor astfel de provocări.

Însă sigur mai îngrijorătoare este capacitatea noastră de a face faţă ameninţărilor din prima categorie. Din categoria războiului hibrid. Să nu uităm că unul dintre elementele esenţiale ale acestuia este influenţarea opiniei publice. Iată de ce, în ciuda manierei dramatice în care este afectată în plan economic de prăbuşirea preţului petrolului, Rusia îşi amplifică eforturile pe acestă direcţie. Proiectul Sputnik, o reţea de zeci de nuclee media locale (radio, video online, social media) la scară globală, merge înainte accelerat. În contextul dificultăţilor economice majore cu care se confruntă practic toate mass media din România influenţa rusească poate găsi un teren favorabil. În combinaţie cu tot felul de ONG-uri finanţate de Moscova într-o manieră obscură, extrem de complicată (este în derulare un amplu proiect de investigaţii care îşi propune să descrie în detaliu acest păienjeniş trans-european), penetrarea mass media poate avea un potenţial destabilizator care este, din nefericire, subestimat şi în ţară, dar şi de către partenerii noştri occidentali.