Pentru liniştea mamelor ieşence: au început să vină vaccinurile gratuite pentru bebeluşi

miercuri, 20 august 2014, 10:55
2 MIN
 Pentru liniştea mamelor ieşence: au început să vină vaccinurile gratuite pentru bebeluşi

Bebeluşii care au venit pe lume începând cu cea de-a doua parte a lunii iunie vor putea fi vaccinaţi împotriva tuberculozei în perioada următoare. Ieri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a distribuit la maternităţile din judeţ doze de vaccin BCG, ser care a lipsit din unităţile medicale de aproape două luni.

Din maternităţi lipseşte în continuare vaccinul împotriva hepatitei B şi reprezentanţii acestora încă nu ştiu când stocurile vor fi refăcute. Însă anti-hepatiticul pentru bebeluşi  poate fi procurat din farmacii la preţul de aproximativ 100 de lei.

„De la Ministerul Sănătăţii au fost trimise 9.200 de doze de vaccin. Distribuirea în teritoriu a început chiar de astăzi (n.r., ieri). Vaccinul a ajuns la maternităţile din oraş, dar şi la cele din Paşcani şi Hârlău“, a spus dr. Luca Elena, şefa serviciului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile din cadrul DSP. Medicul a mai menţionat că, având în vedere că din spitale vaccinul a lipsit mai bine de o lună, acum la distribuire au fost împărţite fiecărei unităţi în parte un număr mai mare de doze, pentru a li se putea administra şi pacienţilor nevaccinaţi.

Restul dozelor au rămas în depozitul DSP şi vor fi reîmpărţite odată ce maternităţile solicită un alt lot. De azi, familiile bebeluşilor care nu au fost vaccinaţi vor fi anunţate de sosirea serului. Pentru ca micuţul lor să primească doza de BCG, părinţii trebuie să se prezinte cu acesta la medicul de familie pentru un consult. „De mâine, copiii vor putea fi vaccinaţi. Însă, înainte de a veni la maternitate, părinţii trebuie să meargă cu bebeluşul la medicul de familie pentru o consultaţie. Medicul le va elibera o adeverinţă din care să rezulte că bebeluşul este clinic sănătos şi cu acesta se poate prezenta la noi, dar nu înainte de a se programa. Dintr-o doză se pot face10 vaccinuri pe zi, şi atunci trebuie să facem programări“, a spus dr. Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al Maternităţii „Cuza Vodă“.

Specialiştii sunt de părere că întârzierea administrării vaccinului BCG cu mai bine de o lună nu poate fi gravă, însă neadministrarea vaccinului antihepatitic chiar în primele zile de viaţă pune bebeluşul în pericol, mai ales dacă în familie există cazuri de hepatită B. „Ambele vaccinuri se pot relua, însă în cazul antihepatiticului este mai gravă această întârziere mai ales dacă în preajma copilului se află persoane diagnosticate cu hepatită B. Este foarte important ca vaccinul să se facă repede. Ideal ar fi în primele zile de viaţă“, a precizat prof.dr. Evelina Moraru, medic primar pediatru şi medic primar alergologie-imunologie.

 

Comentarii