Planeta albastră se face roşie

Cei mai bătrâiori îşi amintesc poate cât de vajnic luptam noi pentru pace pe vremea Odiosului şi a Sinistrei sale soţii (aşa numea propaganda iliesciană imediat postdekabristă cuplul prezidenţial, care a tras pârţuri tricolore vreme de 25 de ani pe plaiul mioritic). Şi nici prin cap nu ne trecea că, strofocându-ne în lupta pentru pace şi dezarmare, eram carne de tun propagandistic a partidului unic. Însă noi luptam împotriva „cursei înarmărilor”, a tunurilor, Bardul Păunescu aprindea Flacăra cu lupta împotriva fabricanţilor de tunuri şi dădea tunurilor o altă folosinţă: „Iubiţi-vă pe tunuri!/ Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,/ Până le veţi scoate din funcţiune” (oare nu-l dureau coastele de-atâta iubire artileristă?). „Jos cu atomicele groaze!”, răcneam şi eu în clasa a treia, la serbarea de sfârşit de an şcolar, poezia lui deadea Lesnea, că am impresionat toate mătuşile, iar mama era să mă mănânce de bucurie; ca să nu mai vorbesc de febleţea mea Silvica, colega de clasă, care îmi făcea ochi dulci şi gâdilitori, iar în recreaţie mi-a dat o bleandă… eminesciană (abia-nţeleasă, plină de-nţelesuri). Prin fabrici şi uzine, prin secţii şi laboratoare, ba şi pe ogoare, anunţau ziarele, se ţineau şedinţe de stopare a cursei înarmărilor şi de condamnare a imperialismului american belicos (altfel zis, care voia să ne belească). Mai târziu, prin 1980, tovarăşul director Galiţă a adunat toate cad(av)rele didactice. Ne-a vorbit de politica de pace şi colaborare dusă de Tovarăşul Ceauşescu, ne-a spus şi chestia cu „neamestecul în treburili interne” şi în final ne-a citit o poezie simţită de-a dumisale despre lupta pentru pace. Tovarăşele învăţătoare mai slabe de înger lăcrimau mai rău ca la lectura Puiul de Brătescu-Voineşti, când plângeau laolaltă cu elevii. Iar tovarăşa seducatoare Victoriţa bocea de-a binelea, căci şi-a amintit în context, cum a părăsit-o pentru una Ioana, o stricată, ticălosul de tehnician veterinar. Până şi tovarăşul şef de post avea ochii roşii. Nu se ştie exact de la ce. Îl găinăţase în suflet porumbelul păcii despre care recita tovarăşul primar? Sau avea ochii roş-vineţii de la vişinată şi de la noaptea de poker?

Bineînţeles că nu hodorogeam nici un tun cu şedinţele noastre erotico-partinice, nu scoteam din uz nici un zebeu, însă făceam jocul maşinii de propagandă a partidului. În loc să vorbim de păpică şi de frigul din apartamente, noi ne înfierbântam cu un subiect cu care nu aveam nici în clin, nici în mânec. În loc să strigăm „Jos Ceuşescu” ne îngrijora al naibii soarta „planetei albastre”, cum i-a zis nu‘ş‘ce dobitoc.

Strategia aceasta de zgomote şi pocnitori, de false subiecte de discuţie lansate pentru a mai acoperi problemele reale cu care se confruntă ţara, se practică şi astăzi. Se practică cu mijloace mult mai sofisticate şi subtile. De altfel în întreaga lume este la fel. Iar această deviere de la problemele mari ale ţării sau ale lumii „prinde” la mase atât de uşor. No offence, dar nu scăpăm nici unul de a ne păcăli şi de a fi stupid manipulaţi.

Şi unul din terenurile cele mai fertile de manipulare este ecologismul. Problemele acestuia – unele reale, altele inventate – ne pot seduce la marea ştiinţă. Cine nu vrea o natură curată, o apă limpede şi patlagele sau barabule curate? Toţi. Şi aici vin manipularea milioanelor de idioţi utili. De pildă, în vreme ce pădurile ţării sunt hăcuite sub ochii noştri, noi punem botu ‘ la măsuri legislative ca aceea înaintată de „verdele” Remus Cernea: cică delfinii trebuie consideraţi prin lege persoane non-umane. De ce nu şi caprele să fie socotite persoane non-umane? Şi caprele, şi parlamentarii noştri ridică codiţa, respectiv mânuţa să voteze la fel de neruşinat! Sau câinii, că au privirea inteligentă la fel ca plagiatorii, de exemplu. Toţi aplaudă Premiul Nobel luat de Al Gore pentru gogoriţa cu încălzirea globală, toţi se dau de ceasul morţii pentru bieţii câini şi bietele pisici că bat străzile fără stăpân, dar despre păpica globală, despre faptul că zi de zi mor copii de foame pe planetă nu zice mai nimeni. Junimea pacifisto-împăciuitoristă occidentală, progresistă, ecologistă şi roşie manifestă buluc împotriva spionilor americani din Germania (de parcă occidentalii nu ar avea spioni în SUA), dar unde sunt marile demonstraţii ale acestei junimi faţă de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi, la urma urmei, împotriva Europei şi valorilor ei fundamentale? Nu sunt. La noi tendinţele sunt la fel de roşii. Rusia e colea lângă noi, ameninţă Republica Moldova, iar Remus Cernea, Mircea Toma, Rogozanu şi alţi vocearusomafioţi scot idioţii utili la demonstraţii împotriva exploatării gazelor de ţâşti, pardon şist. De unde ţâşti că nu ţâşti nimic (mulţumesc Ducu Rugină!), sunt de-abia prospectări. Şi ce spun vocearuşii şi alţi răspân-daci? Cică ne vor otrăvi fântânile (exact ca-n Decembrie ‘89), ne vor viola natura (turcii ne violau numai nevestele, că ei veneau „pe neveste”), se vor produce cutremure catastrofale. Şi uite aşa, cu minciunele, rămânem cu barilu-n puţ, ca să nu ajungem ca americanii ăia poluaţi. N-aţi văzut ce pustiu e-n Arizona şi-n Texas? Şi n-au nici capre negre! Dă-i naibii! Noi rămânem cu lupta noastră pentru pace. Şi pentru o planetă curată! Trebuie s-o pândim pe baba Maranda când merge la prăşit: nu cumva strică echilibrul ecologic?