Procesul bombei puse sub maşină, ce a făcut înconjurul României, se judecă la Iaşi

sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 02:56
2 MIN
 Procesul bombei puse sub maşină, ce a făcut înconjurul României, se judecă la Iaşi

Interlopul nemţean Dumitru Mironescu, cel care a organizat un atentat cu bombă în 2013, este încarcerat în închisoarea din Copou. El a făcut cerere de punere în libertate, care se va judeca în instanţele ieşene 

Interlopul nemţean Dumitru Mirones­cu, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi după ce a încercat să îl ucidă pe oponentul său din lumea interlopă nemţeană, Bogdan Mararu, vrea să fie pus în libertate. Dumitru Mironescu a depus la Curtea de Apel Iaşi o contestaţie la executare, în urma căreia speră că justiţia va decide să fie eliberat. Judecătorii ieşeni urmează să ia o decizie în acest sens în perioada următoare.

Mironescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare după ce, în ianuarie 2013, a comandat amplasarea unei bombe artizanale sub maşina interlopului Bogdan Mararu, membru al clanului cu acelaşi nume din Piatra Neamţ. Prin aceeaşi sentinţă, Mironescu a fost obligat să plătească daune morale de 25.000 de lei celor doi copii ai lui Mararu. În actul de acuzare, procurorii DIICOT, care au in­strumentat acest dosar, l-au acuzat pe Mironescu de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Mironescu a fost cel care ar fi făcut rost de explozibil, pe care l-a înmânat complicilor săi, pentru a-l amplasa sub maşina lui Bogdan Mararu.

Grupările interlope din Piatra Neamţ erau sub monitorizarea serviciilor de informaţii, care au intervenit înainte ca Mararu să intre în maşină şi ca explozibilul să fie declanşat. Dacă bomba ar fi explodat, ar fi existat posibilitatea ca şi alte persoane să fie rănite, întrucât vehiculul era amplasat într-o zonă publică.

Mironescu ar fi încercat să îl ucidă pe Mararu după ce acesta şi fratele său, Răzvan, au angajat, în 2012, un asasin plătit pentru a-l ucide. Respectivul asasin, Vitalie Proca, l-a confundat pe Mironescu cu un tânăr de 26 de ani, din Bucureşti, pe care l-a împuşcat cu mai multe focuri de armă. La rândul lor, Fraţii Mararu au fost condamnaţi la 15, respectiv 12 ani de puşcărie. 

FOTO: ziarulceahlau

Comentarii