De Business

Punem punctul pe știi

Producătorul român de îngheţată Alpin57Lux a fost preluat de letoni

miercuri, 20 aprilie 2016, 01:50
3 MIN
 Producătorul român de îngheţată Alpin57Lux a fost preluat de letoni

Compania are o fabrică la Sebeş, judeţul Alba, şi dispune de propria reţea de logistică cu un parc de peste 250 maşini şi distribuţie la nivel naţional.


Producătorul român de îngheţată Alpin57Lux, din Alba Iulia, a semnat un acord de asociere cu trustul letonian Food Union, noul joint-venture urmând să susţină planurile de dezvoltare ale companiei fondate de Ioan Istrate. ”În 1994 am pornit de la firul ierbii’ având ca ‚investiţie’ strict încrederea şi suportul familiei. În prezent, producem peste 80 tone îngheţată zilnic, deţinem o secţie de patiserie sub brandul Romcherie, precum şi legumele congelate Maestro Alpin. Performanţa realizată de echipa formată din peste 450 angajaţi Alpin57Lux a atras atenţia acestui investitor strategic, care are un proiect de dezvoltare care coincide cu planurile noastre. Voi rămâne în continuare la conducerea companiei, însă următorii ani vor reprezenta un avânt şi mai puternic decât am fi reuşit pe cont propriu. Produsele pe care le-am creat cu dragoste merită susţinerea financiară a Food Union”, a declarat Ioan Istrate, director general şi acţionar Alpin57Lux.

Compania are o fabrică la Sebeş, judeţul Alba, şi dispune de propria reţea de logistică cu un parc de peste 250 maşini şi distribuţie la nivel naţional. Brandul Alpin include peste 100 sortimente de îngheţată sub diferite mărci. În 2001 a inaugurat şi o secţie de patiserie.“Sunt profund impresionat de tehnologia modernă şi infrastructură, precum şi de portofoliul produselor pe care Alpin57Lux îl însumează ca producător de top în industria producătoare de îngheţată din România. Este o afacere prosperă, condusă de o familie şi o echipă de profesionişti pasionaţi de categoria bunurilor de consum alimentar: îngheţată, patiserie, congelate. Am un respect deosebit pentru angajamentele lor actuale şi viitoare în dezvoltarea Alpin57Lux în cadrul grupului de companii Food Union.

Experienţa noastră în industria de lactate şi îngheţată din Țările Baltice, Rusia, ţările nordice, foste republici sovietice, precum şi poziţionarea regională vor contribui la prosperitatea continuă a Alpin57Lux”, a precizat Andrey Beskhmelnitskiy, fondatorul şi proprietarul Food Union Group. Compania letoniană este axată pe distribuirea bunurilor de consum sub umbrela diferitelor mărci, asigurând în acelaşi timp soluţii personalizate pentru industria de lactate şi îngheţată.  Food Union Group cuprinde trei companii în zona de producţie şi prelucrare pentru lactate şi îngheţată în Letonia (AS Rīgas piena kombināts, AS Valmieras piens şi SIA Rīgas piensaimnieks), cel mai mare producător de îngheţată din Estonia (Premia), cel mai mare producător de îngheţată din Danemarca (Premier Is), al treilea cel mai mare producător de îngheţată din Norvegia (Isbjørn Is) şi Alpin57Lux. 

 

 

Comentarii