Scene terifiante provocate de un tânăr cu psihicul măcinat de droguri şi alcool

marți, 19 martie 2013, 02:50
3 MIN
 Scene terifiante provocate de un tânăr cu psihicul măcinat de droguri şi alcool

Un copil de patru ani a rămas traumatizat după ce a fost de faţă când tatăl lui îi înjunghia mama şi mătuşa. Procurorii care au instrumentat cazul au aflat detalii cutremurătoare: în timpul scenei de violenţă, minorul ar fi fost stropit chiar de sângele mamei sale. Cel care a provocat această grozăvie este un tânăr de 25 de ani care în ziua respectivă băuse 6 litri de bere şi unul de vin, iar în trecut a fost consumator de cocaină.

O adevărată traumă trăieşte un băieţel de doar patru ani care a fost nevoit să asiste la o scenă desprinsă din filmele de groază. Minorul a asistat cum tatăl său a vrut să-i omoare mama, ba chiar a fost stropit de sângele femeii care se lupta pentru propria viaţă în faţa unui soţ posedat parcă de diavol. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cei care au instrumentat terifiantul dosar, susţin că minorul a rămas traumatizat în urma evenimentului petrecut în toamna anului trecut şi nu şi-a revenit nici până în prezent. Ieri, anchetatorii au decis să-l trimită în judecată pe cel care se face vinovat de acest lucru, Mihai Alexandru Şerban, de 25 de ani, acu­zându-l de tentativă la omor deosebit de grav.

A vrut să-şi omoare şi nevasta şi cumnata

Grozăvia la care a fost protagonist Alexandru Şerban s-a petrecut în seara zilei de 27 noiembrie 2012. Atunci, tânărul a lucrat la amenajarea interioară a unui apartament din Tomeşti, împreună cu alte persoane, conjunctură cu care ar fi consumat, după propria declaraţie, o cantitate foarte mare de bere. De altfel, în timpul audierilor, Alexandru Şerban a estimat că băuse în ziua respectivă în jur de şase litri de bere şi un litru de vin. Ameţit bine, în jurul miezului nopţii, tânărul a mers în bucătărie şi a luat două cuţite care aveau lamele de 12, respectiv 15 centimetri.
S-a năpustit apoi asupra soţiei sale şi a cumnatei, care se uitau la televizor în sufragerie. Prima dată a tăbărât pe cumnată, Sarmiza A., pe care a vrut să o lovească în zona gâtului, femeia s-a apărat şi a reuşit în cele din urmă să iasă din locuinţă. Şerban nu s-a potolit şi a încercat apoi să îşi omoare nevasta. Procurorii au menţionat că Andreea Şerban a fost lovită de mai multe ori cu cuţitul, stropii de sânge de la aceasta sărind peste băieţelul de patru ani. „Soţia a reuşit să scape şi s-a adăpostit la un vecin de la acelaşi etaj“, a menţionat Car­mina Pascal, procuror-şef al Par­chetului de pe lângă Tribunal.
După ce femeile au fugit din apartament, Alexandru Şerban a rămas singur în casă împreună cu băiatul său. A pus un frigider şi o maşină de spălat în uşă şi a început să strige din toţi rărunchii că va omorî copilul dacă cineva va încerca să intre peste el. Doi bărbaţi de pe scară au reuşit să forţeze uşa, au intrat în locuinţă şi l-au deposedat pe tânăr de cuţite. Ulterior, la faţa locului au ajuns Poliţia şi Ambulanţa. „Inculpatul a fost dus la secţia de poliţie, acolo unde a spart cu capul un geam“, a mai spus Carmina Pascal.

O adolescenţă zbuciumată

Potrivit propriilor declaraţii, Ale­xandru Şerban a avut o adolescenţă zbuciumată. A fugit de acasă la 16 ani şi a fost hoţ de buzunare până la vârsta majoratului în Grecia, Franţa sau Spania. Acolo ar fi consumat haşiş, marijuana şi cocaină. El a fost expertizat psihiatric, iar medicii au concluzionat că suferă de tulburări de personalitate de tip emoţio­nal, care se agravează mai ales atunci când consumă alcool. Întrebat de ce a vrut să-şi ucidă soţia şi cumnata, Şerban nu a fost în stare să găsească un motiv.
 

Comentarii