Scoţia, a şaptesprezecea ţară care legalizează căsătoria persoanelor de acelaşi sex

miercuri, 05 februarie 2014, 12:42
1 MIN
 Scoţia, a şaptesprezecea ţară care legalizează căsătoria persoanelor de acelaşi sex

Legea căsătoriei şi a parteneriatelor civile în rândul persoanelor de acelaşi sex a fost adoptată ieri de Parlamentul scoţian, cu o majoritate covârşitoare: 105 parlamentari au votat pentru, 18 împotrivă, iar unul singur s-a abţinut. După ce legea va fi implementată, în Scoţia vor avea loc primele ceremonii matrimoniale pentru persoane de acelaşi sex, arată LGBTQnation.

Spre deosebire de Anglia şi Ţara Galilor, Scoţia va permite oficierea de căsătorii între persoane de acelaşi sex în cadrul tuturor cultelor religioase, dar şi oficierea unor ceremonii umaniste. Toate instituţiile religioase, fie că este vorba de anglicani, catolici sau presbiterieni, au dreptul de a alege dacă doresc sau nu să medieze aceste ceremonii, însă legea le va permite, odată cu implementarea sa, să unească vieţile a două persoane de acelaşi sex, fără ca preoţii oficianţi să fie sancţionaţi, aşa cum se întâmplă în Anglia, de pildă.

 

Citeşte mai multe pe totb.ro

Comentarii