Senzaţionala ieşire publică a Iuliei Scânteie, prima doamnă a liberalilor ieşeni

miercuri, 07 decembrie 2016, 02:50
3 MIN
 Senzaţionala ieşire publică a Iuliei Scânteie, prima doamnă a liberalilor ieşeni

Deunăzi seara, la Biblioteca Centrală Universitară, candidata de pe locul unu a liberalilor la Senat a ieşit în marea societate a Iaşului, stimaţi telespectatori.  

Doamna Scânteie, această făptură care a curentat cu apariţia sa subită lumea politică liberală, a realizat o superbă piruetă electorală în faţa protipendadei. În numele Casei Regale, domnia sa  a făcut un fel de oficii de gazdă pentru un spectacol – concert, care să amintească de faptul că exact acum 100 de ani Iaşul a fost capitala de război a României. Frumoasă iniţiativă, o ocazie pentru lumea liberală, structurată pe două paliere – la parter vechii penelişti, iar la etaj foştii pedelişti – să savureze, printre altele, trei nocturne de Chopin şi un Ravel, coloană sonoră dintr-un film al lui Hitchcoock.

Doamna despre care vorbim a avut o prezenţă absolut impresionantă. A purtat o mantie voievodală roşie pe care a etalat-o cu atâta naturaleţe, încât vreo doi venerabili istorici au avut pornirea să sune la doamna Stratulat, directoarea Palatului Culturii, să întrebe dacă nu cumva din una din frescele din Sala Voievozilor a coborât vreo domniţă. Desigur, bărbaţi eleganţi fiind, şi-au înfrânat pornirile, dându-şi seama că au de-a face cu un personaj real, nu de legendă, poate şi pentru că au sesizat croiala modernă a pelerinei şi parfumul discret lăsat de aceasta, cu nuanţe de Mata Hari. Spioană la propriu şi la figurat.

De altfel, distinsa doamnă nu s-a putut sustrage atmosferei de mariaj forţat pe care descălecatul ei în oraşul nostru, cu firman de la centru, a lăsat-o. Un produs al sistemului fiind – de la o carieră modestă în târgul nostru până la învârtit documentele marilor multinaţionale din Bucureşti, sub privirea ocrotitoare a ochilor albaştri (de remarcat prezenţa distinsului domn Tiberiu Simion, fostul şef al SRI) – doamna a arătat certe calităţi de politician: un discurs coerent, cu teme naţionale, cu accente grave pe lucrurile cu adevărat importante. La toate acestea a contribuit maiestuos decorul regal.

Casa venerabilului nostru monarh joacă în ultima vreme rolul de fundal pentru diverse acţiuni spectaculare, ca acele panouri frumos colorate, cu personaje legendare, care au în locul vreunui chip un gol prin care îşi bagă capul turiştii ca să-şi facă poze. Doamna Scânteie şi-a strecurat năsucul într-un asemenea loc, poate al reginei Elisabeta, protectoarea artelor şi a artiştilor. S-a mai remarcat, în atmosfera cocktailului de după concert, aviditatea femeilor liberale de a ocupa locurile libere de la vârful puterii.

Până mai deunăzi, auzeai la conclavurile de dreapta râsul cristalin al Cameliei Gavrilă, acum primadonă la stânga eşichierului politic. S-a spus că, iată, 26 de ani i-a luat PSD-ului să producă un exemplar feminin de succes, dar şi acela de import, pe când la liberali niciodată nu a fost criză. Un cunoscut cărturar de la bătrâna universitate a Iaşului a observat şi câteva diferenţe între cele două doamne, între care, cu siguranţă, se va isca o competiţie acerbă.

În timp ce doamna Scânteie, în pofida originii neaoşe, a aterizat la noi, cumva ca ţarina Ecaterina la ruşi, Camelia Gavrilă e un produs de-al locului, o poveste de succes cu parcurs înduioşător, ca în Cenuşareasa. Un domn în vârstă tare, care a studiat pe afară şi a văzut multe la viaţa lui, a spus că între cele două doamne există şi asemănări. Amândouă au acea fizionomie, a spus el, pe care Francois Mitterrand a observat-o la Margaret Thatcher: buze de Marilyn Monroe şi privire de Caligula.

Comentarii