Sute de şoferi au fost sancţionaţi în weekend în judeţul Iaşi

marți, 04 iunie 2013, 01:50
1 MIN
 Sute de şoferi au fost sancţionaţi în weekend în judeţul Iaşi

Sâmbătă şi duminică, poliţiştii de la Rutieră au reţinut peste 20 de permise de conducere în urma acţiunilor desfăşurate pe şoselele din judeţ. Cele mai multe permise de conducere au fost ridicate pentru depăşirea vitezei legale, dar şi pentru neportul centurii de siguranţă sau vorbitul la telefonul mobil în timpul deplasării. „Poliţiştii au organizat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul viteze excesive, dar şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor autor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. La aceste controale au participat 16 cadre care au dat 135 de sancţiuni în valoare de 22.000 de lei, şi au reţinut 22 de permise. Dintre acestea, 35 au fost pentru viteză, 5 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 19 pentru neportul centurii de siguranţă, 12 pentru telefonie şi 64 pentru alte abateri“, a declarat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Printre cei sancţionaţi de poliţişti se numără şi Marius V., de 39 de ani, din judeţul Constanţa, care a condus un autoturism pe DE 583, în localitatea Sârca, cu viteza de 121 km/h, control radar. Acesta a fost sancţionat, iar permisul i-a fost ridicat pentru a fi suspendat.

Comentarii