Teoretic, stăm bine. Dar, practic, ce ştim?

Săptămâna trecută, sistemul de învăţământ a dat undă verde, adică note de trecere de la gimnaziu la liceu, unui nou val de absolvenţi ai clasei a opta. Surpriza acestei ediţii, spun criticii, a fost gradul ceva mai redus de dificultate a subiectelor. Aşa s-ar explica faptul că rata de promovabilitate a crescut simţitor faţă de cea de anul trecut, cu aproximativ zece procente, la peste 75%. De cealaltă parte, declaraţii ale unor profesori optimişti consemnate în mass-media susţin că a fost un efort mai mare depus de copii, chiar dacă evaluările anterioare au fost dominate de notele mici. Diferenţa reprezintă un mister, care s-ar putea elucida cu ajutorul a două motive strâns legate unul de altul: toată lumea – elevi, profesori şi părinţi – s-a mobilizat după primele rezultate slabe, iar piaţa meditaţiilor a avut un sezon profitabil primăvara aceasta. Bucuria a sute de mii de părinţi este de înţeles: aparent, vor fi mai multe şanse la admiterea într-un liceu mai bun. Matematic vorbind, aceste şanse se împart practic la toţi candidaţii, pentru că mai toţi au beneficiat de simplitatea subiectelor date la testele naţionale. Diferenţa (strânsă) o va face media notelor din cei patru ani de gimnaziu, astfel că cei care au muncit în tot acest timp deţin un atu în faţa celor care doar au avut noroc.

Ce se va întâmpla mai departe? Urmează alţi patru ani de şcoală, dar în care notele nu mai contează. Importantă va fi doar prestaţia la examenul final, temutul Bacalaureat, pentru că nota de acolo va conta în admiterea la facultate. Deşi majoritatea covârşitoare a instituţiilor de învăţământ superior organizează admitere ţinând cont de această medie, există deja facultăţi unde se dă examen de admitere. Universitatea clujeană Babeş-Bolyai este prima care a adoptat o asemenea măsură radicală. Aceasta, deşi camerele de luat vederi din sălile unde se susţin probele la Bac contribuie din plin la selecţia riguroasă a viitorilor studenţi.

Mai există însă un risc care, e adevărat, încă nu este luat în considerare în România din simplul motiv că în învăţământul preuniversitar elevilor nu li se predă nimic ce ar putea ţine de spiritul antreprenorial. Ideile de afaceri vin mai degrabă în timpul studiilor universitare, în vreme ce în ţările dezvoltate fiecare absolvent de liceu are deja un asemenea bagaj de cunoştinţe, care de regulă îi dă ghes să-şi deschidă cât mai repede o afacere proprie, amânând facultatea. Situaţia taman pe dos de la noi justifică degringolada de pe piaţa muncii, unde mii de tineri se trezesc că degeaba au diplome, pentru că ori le trebuie şi experienţă, ori e inflaţie de mână de lucru în domeniul ales de ei.

Dar, pentru moment, să ne bucurăm de performanţa notelor mari şi să uităm (tot pentru moment) că ele reprezintă doar o măsură teoretică. Mai târziu ne vom reaminti că practica este cea care ne omoară.