Ţoapa justiţiară

vineri, 06 februarie 2015, 02:50
4 MIN
 Ţoapa justiţiară

Udrea construieşte viitorul avanpost al înalţilor corupţi, o tribună menită să macine credibilitatea activităţii SRI şi DNA.

Două persoane anchetate penal în cazuri grave de mare corupţie (Alina Bica, dar în special Elena Udrea) se reinventează dezgustător în postura de gardieni ai democraţiei şi statului de drept. De câteva zile, cele două denunţă abuzurile pe care directorul interimar al SRI, Florian Coldea, le-ar coordona: de la manipularea politicienilor şi trafic de influenţă, implicarea în campania electorală de partea lui Klaus Iohannis până la arestarea la comandă a persoanelor incomode prin intermediul unor judecători intimidaţi şi cu schelete în dulap. Udrea ameninţă că trimite ambasadelor misive cu dezvăluiri incredibile din culisele unui stat balcanic. Şi se pregăteşte să o denunţe pe însăşi şefa DNA, Laura Codruţa Koveşi din câte am priceput pentru abuzul de a trimite trei mandate de arestare într-o singură zi!

Zece ani, cât timp avusese ambiţia să-şi creeze relaţii personale cu şefii SRI, autotintiluata „sursă alternativă de informaţii a lui Traian Băsescu”, „polul de putere” ce gravita între şedinţe la Cotroceni şi întâlniri cu Victor Ponta, n-a pomenit vreodată de frământările nocturne pentru salvarea ţărişoarei din mâinile ocultei conduse de Coldea. Ea însăşi îşi crease un tip de notorietate pe care o deţinea prin influenţa exercitată asupra lui Traian Băsescu. Pe lângă ea şi familia ei se gudurau oameni de afaceri, figuri sinistre, interlopi, politicieni, ca să fie incluşi în circuitul banilor. Devenise un dealer al manipulărilor publice. Recunoaşte la televiziunea naţională că, din anticamera preşedintelui, plătea bani pentru informaţii, pe lângă protecţia cumpărată la unele televiziuni. Prin calea de apărare aleasă, Udrea ne confirmă că face parte din sistemul care a capturat şi îngenuncheat România. Voia doar să-i vină şi ei rândul, să-l încalece în interesul personal. Din fericire, planurile i-au fost zădărnicite.

Acum, când i-a venit rândul la DNA, şi-a propus să ne scutească de chinurile tratamentelor următorului dictator de Dâmboviţa. În război cu „puterea ocultă”, ea reia cam tot ceea ce au spus Antenele lui Dan Voiculescu în ultimii ani. Un update al scenaritei pentru sucitul minţilor vulnerabile. Ceea ce o trădează ca un monument de gândire anti-instituţională. Nu concepe că unele instituţii îşi fac treaba, fiindcă în mintea ei nu există justiţie, există doar răfuieli personale şi reglări de conturi mafiote: Laura Codruţa Koveşi are ceva cu ea, Coldea nu mai vorbim, iar împreaună o linşează. Dincolo de dorinţa de a-şi salva libertatea, dincolo de subţirimea copilărească a „dovezilor” – un sms confuz al lui Sebastian Ghiţă şi nişte citări din personaje postume – Udrea construieşte viitorul avanpost al înalţilor corupţi, o tribună ideologică menită să macine credibilitatea activităţii SRI în colaborarea cu DNA. Este mult mai mult decât au reuşit Dan Voiculescu şi echipa de la Antena 3, deoarece pretinde că face dezvăluiri din interiorul sistemului, iar unii cred că vorbeşte în locul fostului preşedinte.

Indiferent de deznodământul dosarelor Elenei Udrea, efectele scandalului vor fi majore. Serviciile secrete se află în faţa unei crize periculoase de credibilitate cu efecte perverse asupra popularităţii şi coerenţei luptei anticorupţie. Vin zile extrem de agitate, cu mari dosare în derulare, cu loturi de politicieni care se vor adăuga frontului deschis de Elena Udrea. Şi nimeni nu exclude o nouă masă critică de mari corupţi, cu influenţă incredibilă, gata să se folosească de orice pretext pentru a trece la contraofensivă. Singura stavilă reală este opinia publică şi pentru ea se joacă această scenetă a victimizării.

Pentru a-şi dovedi buna credinţă şi angajamentul democratic apolitic, SRI trebuie să accepte un control real şi nu mimat din partea Parlamentului. Este evident că membrii comisiei din Cameră sunt „aleşi” să fie comozi şi şantajabili. Controlul unei alte puteri în stat nu este treaba serviciilor. Pentru liniştirea temerilor societăţii civile ar trebui să lămurescă care sunt relaţiile cu personajul controversat numit Sebastian Ghiţă. În plus, un gest cu totul salutar ar fi anunţul retragerii ofiţerilor acoperiţi din presă. Altfel, o imagine construită cu migală zece ani de zile – a serviciilor moderne, reformate – se poate face rapid ţăndări, dacă şi o singură propoziţie din ceea ce spune Udrea se va dovedi adevărată la un moment dat. Dacă nu face ceva rapid, cu fiecare fufă politică ce va răcni că este „decapitată” la ordinele nu ştiu cui general, SRI riscă să-şi redobândească ceva din faima sinistră a Securităţii de altădată.

Comentarii