Banii UE cheltuiţi nu mai sunt în pericol de returnare

Transagropolis Leţcani şi-a găsit în sfârşit clienţi, după nu mai puţin de 7 licitaţii

vineri, 31 martie 2017, 01:57
2 MIN
 Transagropolis Leţcani şi-a găsit în sfârşit clienţi, după nu mai puţin de 7 licitaţii

Transagropolis şi-a găsit în sfârşit clienţi.

După 7 licitaţii organizate în ultimele cinci luni, Consiliul Judeţean a reuşit să închirieze aproape în totalitate spaţiile frigorifice şi de birouri din cadrul parcului agroindustrial.

„Se văd eforturile noastre de mediatizare a parcului agroindustrial din ultimele luni. Sper să închiriem cât mai cu­rând toate spaţiile de depozitare cu temperatură controlată. În acest mod, parcul va deveni cu adevărat func­ţional şi va crea premisele dezvoltării unui proiect de extindere a acestuia, la care deja lucrăm“, a declarat pre­şedintele CJ, Maricel Popa.

La ultima licitaţie au fost oferite spre închiriere 7 celule frigorifice cu suprafeţe cuprinse între 65,75 mp şi 92,2 mp, la un tarif de pornire de 2 euro/mp lunar, şi 24 de spaţii de birouri cu suprafeţe cuprinse între 8,7 mp 30,3 mp, la un tarif de pornire de 1,5 euro/mp lunar. Pentru închirierea spaţiilor de depozitare s-au înscris la licitaţie 8 societăţi, iar pentru birouri, 6 societăţi. În urma licitaţiei s-au închiriat cinci celule frigorifice, la ta­rife lunare cuprinse între 2,3 euro/mp şi 4,6 euro/mp, şi şase birouri, la 1,725 euro/mp lunar. Două dintre spaţiile de depozitare au fost închiriate de singura firmă basarabeană participantă, Cidonia SRL din raionul Ungheni.

„În ceea ce priveşte celelalte două spaţii de depozitare cu temperatură controlată, la unul dintre ele nu s-au făcut oferte deşi s-au înscris trei societăţi, iar la celălalt s-a înscris un singur ofertant, insuficient pentru a putea fi adjudecată procedura“, a precizat purtătorul de cuvânt al CJ, Vlad Cio­banu.

Valoarea proiectului Transagro­polis a fost de 18,7 milioane de lei, din care 12,1 milioane de lei finanţarea europeană nerambursabilă. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de producătorii agricoli din judeţul Iaşi, raioanele basarabene Ungheni şi Făleşti, respectiv regiunea ucraineană Vinnytsia.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii