Unde găsim mărţişoare şi cadouri? Mini-târgurile de primăvară încep de luni

joi, 13 februarie 2014, 10:29
2 MIN
 Unde găsim mărţişoare şi cadouri? Mini-târgurile de primăvară încep de luni

Primăria a eliberat peste 280 de avize pentru comercianţii care vor umple Iaşul de cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor şi sărbătorile din luna martie. Cele mai multe autorizaţii au fost date pentru vânzarea mărţişoarelor în zona populare precum Alexandru cel Bun sau Podu Roş.

„Până în prezent, au fost emise 233 avize pentru comercializarea mărţişoarelor din care 38 în Piaţa Voievozilor, 51 în Podu Roş, 20 în Piaţa Unirii, 20 în strada Vasile Lupu şi 13 în Târgu Cucu, restul fiind în celelalte zone. În ceea ce priveşte avizele pentru comercializarea florilor, au fost aprobate cererile a 47 de comercianţi“, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Mini-târgurile de primăvară se vor desfăşura în perioada 17 februarie-9 martie. Măsuţele pliante cu produse pentru îndrăgostiţi vor fi amplasate în Tudor Vladimirescu, în faţa căminului T17, în Tătăraşi – strada Han Tătar, în Copou în zona Universităţii Cuza, în Nicolina în faţa blocurilor 915 şi 996, în Piaţa Unirii la agenţia CFR, în Podu Roş în parcul de la poştă, în Piaţa Voievozilor, pe bulevardul Dacia zona Zimbru, pe strada Cerna, pe strada Gării la Topaz, pe şoseaua Păcurari la Moara de Foc, pe bulevardul Socola la intersecţie cu strada Bucium şi în Târgu Cucu. Ieşenii vor putea cumpăra flori de Ziua Îndrăgostiţilor de pe strada Oastei, din Piaţa Unirii din faţa agenţiei CFR, de pe strada Gării intersecţie cu strada Arcu, de pe şoseaua Păcurari din faţa blocurilor 555, 480, 543-544 şi 602, precum şi de pe la Casa Casa Sindicatelor, de pe şoseaua Nicolina din faţa blocului 996, din rond Agronomie.

„În fiecare zonă, numărul amplasamentelor va fi în funcţie de suprafeţele disponibile şi fiecare agent economic autorizat va deţine un singur aviz în aceeaşi zonă. Cererea va fi însoţită de copia certificatului de înregistrare şi certificatul de atestare fiscală eliberat de către DEPFL Iaşi pentru agenţii economici cu sediul social în Iaşi şi, respectiv, certificatul de atestare fiscală din localitatile unde au sediul social ceilalţi agenţi economici“, a mai spus Sebastian Buraga.

În schimbul avizelor, comercianţii trebuie să plătească 2 lei mp/zi în zonele centrale Copou, Gară, Centrul Civic, Podu Roş, Tudor Vladimirescu şi 1 leu mp/zi pentru celelalte zone.

Comentarii