Universitatea Agronomică: Congres ştiinţific important, la ceas aniversar

joi, 20 octombrie 2016, 12:59
2 MIN
 Universitatea Agronomică: Congres ştiinţific important, la ceas aniversar

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ organizează unul dintre cele mai importante congrese ale anului, sub numele „Life Sciences – a challenge to the future“, ce debutează astăzi şi se va întinde până pe 22 octombrie.

Manifestarea este sub patronajul Ministerului Educaţiei, fiind anunţată prezenţa a 465 de specialişti din institute de cercetare, cadre didactice universitare din ţară sau din străinătate, doctoranzi, dar şi studenţi. Sunt reprezentate în acest sens facultăţile din cadrul universităţilor agronomice din cele mai importante centre ale ţării, precum Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, fiind prezenţi şi reprezentanţi ale facultăţilor de profil de la Universitatea din Craiova şi Universitatea „Dunărea de Jos“ Galaţi. Mai mult, reprezentanţii USAMV au spus că la congres vor fi prezenţi parteneri din Italia, Germania, Olanda, Cehia, Serbia, Lituania, Turcia, Indonezia, Egipt, Uzbekistan, Arabia Saudită, Spania, Ungaria, Croaţia, Iordania şi Republica Moldova.

„În acest an aniversăm 65 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Horticultură, prilej cu care vor fi omagiate de către comunitatea academică două personalităţi marcante care au contribuit la dezvoltarea învăţământului şi cercetării horticole româneşti: academician Valeriu D. Cotea şi prof.dr. Gică Grădinariu“, au transmis reprezentanţii USAMV. Mai mult decât atât, cu această ocazie Facultatea de Horticultură celebrează 65 de ani de la înfiinţare, în timp ce Facultatea de Medicină Veterinară împlineşte 55 de ani, astfel că vor organiza la rândul lor evenimente specifice. „Managementul durabil al resurselor agricole, gestionarea acestora şi conservarea genofondului biodiversităţii în contextul general al schimbărilor climatice sau emergenţa unor boli cu transmitere vectorială sunt teme care vor fi dezbătute în acest context ştiinţific“, a spus prof.dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV Iaşi. Ceremonia de deschidere are loc astăzi, de la ora 10, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu“.

 

Comentarii