Universitatea Tehnică va organiza un eveniment unic

marți, 04 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Universitatea Tehnică va organiza un eveniment unic

Un eveniment unic din aria educaţiei şi cercetării ştiinţifice în domeniul produselor cosmetice va fi găzduit de Universitatea Tehnică.

De astăzi până pe 7 iunie, Societatea Română a Chimiştilor Cosmetologi organizează ediţia a XI-a a Simpozionului Internaţional de Produse Cosmetice şi Aromatizante. La manifestarea din acest an, singura de acest fel din România, şi-au anunţat prezenţa cercetători, cadre didactice, chimişti, farmacişti, medici dermatologi din Anglia, SUA, Ungaria, Franţa, Spania şi Republica Moldova. Sesiunea ştiinţifică va cuprinde peste 50 de conferinţe, prezentări orale şi postere, iar în cadrul seminariilor organizate de companii private se vor dezbate cele mai noi probleme din legislaţia cosmeticelor. “Schimbul de idei asigurat de întâlnirile specialiştilor cu tinerii cercetători români şi străini, precum şi informarea asupra celor mai noi realizări din domeniul cosmetologiei vor contribui la dezvoltarea unor noi direcţii de cercetare şi la o colaborare mai strânsă între industrie, cercetare şi învăţământ”, a precizat prof. univ. dr. ing. Maria Lungu, preşedinta societăţii organizatoare. Deschiderea festivă va avea loc în această seară, de la ora 18, în Aula Universităţii Tehnice (Corpul A – Sala Paşilor Pierduţi), fiind urmată de un cocktail la “Casa Vânătorului”. Lucrările vor fi găzduite în Sala de Consiliu a Facultăţii de Inginerie Chimică, mâine şi poimâine, între orele 9 şi 18. Pe întreaga perioadă a simpozionului, în holul facultăţii va fi organizată o expoziţie cu materiale informative şi produse cosmetice.

 

Comentarii