UPA încuraja studenţii să plătească taxele preponderent cu cash

vineri, 10 iunie 2016, 01:56
2 MIN
 UPA încuraja studenţii să plătească taxele preponderent cu cash

Motivul: popririle puse de Fisc pe toate conturile instituţiei. Ce spune preşedintele CA al instituţiei, Doru Tompea? 

Surse din interiorul Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi au explicat pentru „Ziarul de Iaşi“ că, în urma procesului cu ANAF şi a datoriilor pe care le avea la stat, instituţia de învăţământ superior privat îndemna studenţii să vină să-şi plătească taxele în cash, la casierie. Toţi banii din conturile universităţii şi orice altă sumă adăugată acolo sunt luate automat în contul datoriei faţă de stat a UPA, astfel că studenţilor li s-a transmis să ajungă la Iaşi sau la punctele din Moldova unde mai are UPA reprezentanţe până la ora 16, în programul normal al casieriei.

„Era singura metodă prin care universitatea mai poate supravieţui în contextul în care există datoriile mari către stat şi e pusă poprire pe conturi. E vorba de bani, de lichidităţi, pentru plata salariilor profesorilor, deplasări şi alte cheltuieli pentru care nu am fi avut alţi bani“, au precizat sursele citate. Prin urmare, situaţii în care studenţii care veneau să aducă sume mari de bani în universitate nu erau singulare. Prof.dr. Doru Tompea, preşedintele Consiliului de Administraţie al UPA din Iaşi, şi fondator al instituţiei, a declarat că, în cursul zilei de ieri, a vorbit cu reprezentanţii universităţii şi i-a îndemnat să colaboreze cu organele de cercetare penală.

„I-am îndemnat pe colegii mei să pună la dispoziţie toate documentele solicitate şi pe partea de secretariat, şi de facultate, dar şi pe partea de taxe, astfel încât la sfârşitul audierilor de astăzi (ieri, n.r.) sper să se întrunească nişte concluzii care să dovedească buna-credinţă a domnului Dan-Florin Drugă şi să fie scos din acest incident neplăcut pentru universitatea noastră, şi care nu o caracterizează. Avem alte probleme mai mari de supravieţuire pe o piaţă în micşorare“, a declarat prof.dr. Doru Tompea.

Acesta a făcut declaraţia înainte ca procurorii să-i aresteze pe fraţii Bocancea şi pe Mark Bucuci. Reporterii l-au sunat din nou, aseară, pe profesorul Tompea, care ne-a declarat: „Aşteptăm comunicatul DNA ca să întrunim Consiliul de Administraţie, operăm pe lege şi pe Carta universităţii pentru a vedea ce vom face. După decizia instanţei, înţeleg că se va întruni mâine, vom discuta în CA şi, dacă se impune, vom da mandat unuia dintre prorectori pentru a asigura interimatul. Din câte înţeleg, ancheta vizează punctual cazul studentului respectiv. Aşteptăm etapele următoare şi vedem cum vor evolua lucrurile“

Comentarii