Caută 
4 MIN
* A fost nevoie de două săptămâni pentru ca bătaia politică (economică, la urma urmei, de aici încep toate) să repornească, după armistiţiul de la finele anului, când cu lerul, purcelul şi sarmalele; două, că nici vremea nu îmbie pe nimeni la acţiune rapidă. Când a fost să fie, a izbucnit ca o explozie de gaze la o butelie improvizată; punctul culminant al acţiunii, vârful de iceberg, a fost plecarea din ţară a lui Victor Ponta (cică, în Italia) la venirea Victoriei Nuland din SUA. De atunci ne întrebăm cât ar putea să ceară pe lună doamna asta pentru a rămâne la noi pe durată nelimitată. Pesemne că şi lui Vivi (Victor Viorel) i-ar conveni să rămână în Italia, unde viaţa e mai ieftină şi nici nu trebuie să se arate prietenos cu Antonescu. Dacă s-ar da la pace cu Nuland, toţi ar fi mulţumiţi şi nici n-ar observa toţi că, în loc de Victor, e Victoria!
* Încă ne imaginăm că lupta politică de la noi ar putea îmbrăca forme mai omeneşti, mai apropiate de suflet, care să nu facă atâtea şi-atâtea victime colaterale nevinovate (aici ne referim la poporul român, principala parte vătămată). De exemplu, cei de la PSD şi cei din PNL să-şi rezolve neînţelegerile îmbrăcându-se cu blănuri groase, punându-şi pe capete căciuli şi mai groase din oaie, apoi pocnindu-se reciproc cu ciomege, exact ca delenii şi vălenii de la Ruginoasa. Ar veni emisari din SUA, de la UE, de la NATO, să vadă, să se fotografieze în mijlocul beligeranţilor şi să pună pozele pe Facebook; chiar s-ar putea aduce şi bani la buget în felul ăsta, dacă s-ar percepe taxă!
* Că veni vorba despre viaţă ieftină: nişte prieteni locuind pe una dintre celebrele insule însorite greceşti, cu verdeaţă şi fără de întristare, cu turişti bogaţi, câte pene pe cucoşi, şi fără efecte nedorite ale crizei, după câteva săptămâni de stat în România şi-au pus mâinile în cap, analizând portofelele. Mai demult, Grecia era considerată ţară scumpă, cu preţuri mari: acum, România o bate, pe partea economică, şi cu mâinile legate la spate! În plus, la ei e mai cald, facturile la încălzire sunt mai mici, iar măslinele cresc prin copaci, nu doar în supermarket. Am scris asta ca să ştie şefii PSD unde pot fugi să se ascundă, dacă mai trimit SUA vreun emisar. Acolo fiind multe insuliţe, există deja un fel de regionalizare, fiecare s-ar putea simţi ca un mic baron pe tarlaua lui.
* După valurile de indignare stârnite de scandalul cu învăţătoarea şpăgară am judecat la rece şi am găsit că principala vină nu-i a cadrelor didactice care trag cât pot să-şi mai rotunjească punga, ci a guvernelor care le batjocoresc cu salarii de jenă. Ospătarilor li se dau lefuri mici, fiindcă angajatorii ştiu că şi le dublează (măcar!) din bacşişuri, însă la învăţători şi profesori veniturile rămân bătute în cuie (de fapt, în cui: la cât de mici sunt, nu intră în ele două ţinte de pingele). Dincolo de aroganţa afişată în discuţiile cu părinţii şi de calculele meschine zace realitatea: guvernele n-au nici un interes să dea bani la educaţie, fiindcă un absolvent care iese din şcoală cu mintea plină de carte ca un balon electoral cu siglă de partid pe el e un om care votează (după ce adună 18 trandafiri în bucheţelul vieţii) fără să-şi pună întrebări. Educaţia şi-o va face ulterior, de la televizor, urmărind Antena 3, Taraf TV, Mynele etc. La ce bun plicticosul de Eminescu, de vreme ce există Biana Drăguşanu, Gâdea şi Badea? E o logică guvernamentală: de ce să dai bani să măreşti salariile cadrelor didactice, când poţi cumpăra cu ei conştiinţe, înainte de votare? Sunt multe metode prin care profesorii şi învăţătorii se pot descurca: ce, nu au fost atâtea ştiri, mai demult, despre învăţătoarea porno şi profesoara porno? Sau, tot aşa, despre învăţătoarea grevistă devenită parlamentar? Vedeţi că s-au descurcat? Week-end frumos şi fără de enervare să avem!
