VIDEO: Un român a făcut senzație la X Factor Italia

joi, 01 octombrie 2015, 07:09
1 MIN
 VIDEO: Un român a făcut senzație la X Factor Italia

Originar din Timişoara, Leonardo Drăguşin a impresionat pe scena talent-show-ului X Factor transmis de canalul Sky.Timp de câteva minute publicul și juriul l-au ascultat în tăcere, înainte de a-l răsplăti cu aplauze pentru modul în care a interpretat melodia  All of me a lui John Legend, scriu jurnaliştii de la  Gazeta Românească. 

 Un succes enorm, astfel încât cântăreața britanică Skin (din grupul Skunk Anansie), unul dintre cei patru jurați alături de Elio, Fedez și Mika, l-a sărutat pe gură la finalul reprezentației.
 

 
”Acesta a fost un sărut. Tocmai ai sărutat-o pe Skin… pe buze", a reacţionat cântăreţul Mika, şi el membru al juriului, care l-a întrebat pe tânărul român dacă mama sa îi este alături.
 
Cântăreţul a chemat-o pe scenă pe mama lui Leonardo, Mihaela, pentru a o felicita. În momentul următor, Mika i-a spus Mihaelei că au un singur lucru să îi spună fiului său. Atunci, cei patru membri ai juriului s-au luat de mână şi au spus împreună „Da". „Mulţumesc", a spus românul. „Noi îţi mulţumim", a continuat Mika.

Comentarii