Zeci de angajări în instituţii din Iaşi, 40 numai în administraţie

luni, 10 octombrie 2016, 01:57
2 MIN
 Zeci de angajări în instituţii din Iaşi, 40 numai în administraţie

 Zeci de locuri de muncă au fost scoase la concurs de către instituţii publice din judeţul Iaşi. Cele mai multe posturi, aproape 40 la număr, sunt disponibile în mediul administrativ. 

Un post important a fost anunţat de Primăria Iaşi, fiind vorba de şef al Serviciului Urbanism, iar concursul este organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (proba scrisă va fi pe 7 noiembrie).

În acelaşi timp, Consiliul Judeţean caută trei consilieri pentru a fi încadraţi în muncă la Direcţia Economică a instituţiei. Printre angajatori se numără şi primării din judeţ precum Costeşti (un inspector şi un referent), Voineşti (un asistent social, un învăţător, un psihopedagog, doi muncitori şi un îngrijitor), Comarna (un şofer), Mogoşeşti-Siret (un şofer), Bârnova (patru agenţi pază), Hârlău (un consilier juridic), Ungheni (un muncitor), Ţibăneşti (un şofer autospecială), Bivolari (un şofer), Ciohorăni (un şofer) şi Mironeasa (doi referenţi).

Tot în mediul administrativ, concursuri mai sunt organizate de Direcţia de Asistenţă Comunitară (un psiholog), Administraţia Bazinală de Apă Prut – Bârlad (trei mecanici, un electrician şi un primitor distribuitor), Direcţia Sanitară Veterinară (un asistent medical), Curtea de Apel (doi consilieri) şi Exploatarea Stânca – Costeşti (doi mecanici).

În sistemul educaţional, Universitatea de Arte caută un director general, alte concursuri fiind organizate de Universitatea Agronomică (un inginer), Universitatea Tehnică (un inginer, un bucătar, două îngrijitoare şi un portar) şi Universitatea „Al.I. Cuza“ (doi administratori financiari, doi secretari şi un muncitor).

În mediul preuniversitar, job-uri sunt disponibile la Grădiniţa nr. 29 (o îngrijitoare), Şcoala Gimnazială Specială Paşcani (un fochist), Colegiul Naţional (o îngrijitoare), Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu“ (un paznic) şi Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare“ din Dobrovăţ (o îngrijitoare). În ceea ce priveşte sistemul sanitar, instituţii care organizează concursuri sunt Institutul „Socola“ (patru asistenţi medicali), Spitalul de Psihiatrie din Grajduri (un asistent medical, un infirmier şi patru muncitori) şi Maternitatea „Elena Doamna“ (un asistent medical).

Concursurile au fost lansate în ultima săptămână, iar probele vor avea loc, de regulă, în a doua jumătate a lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie. Detalii complete despre fiecare job în parte pot fi consultate pe portalul guvernamental posturi.gov.ro.

Comentarii