De Business

Punem punctul pe știi

Bancile, obligate sa ofere informatii complete despre costurile unui credit

duminică, 26 martie 2006, 17:54
2 MIN
 Bancile, obligate sa ofere informatii complete despre costurile unui credit

Bancile comerciale ar putea fi obligate sa fie mai transparente in relatia cu clientii. Potrivit unei directive adoptata recent in Uniunea Europeana, institutiile de credit trebuie sa transmita celor interesati informatii corecte si complete asupra costurilor totale pe care le presupune contractarea unui imprumut. Directiva UE presupune printre altele, ca bancile sa ofere clientilor informatii privind atit rata anuala, cit si costul total al creditului. Acestea vor putea fi detaliate printr-un exemplu reprezentativ care sa mentioneze toate datele financiare si ipotezele luate in calcul la acordarea imprumutului.
Potrivit normei UE, clientii institutiilor de credit vor trebui sa primeasca informatii complete asupra conditiilor, costurilor si obligatiilor aferente unui contract de credit inainte de incheierea acestuia. De asemenea, clientii trebuie informati asupra costului asociat politei de asigurare, cost care trebuie inclus in DAE, daca imprumutul este conditionat de incheierea unei asigurari. Modificarea semnificativa a dobinzii va fi urmata de informarea imediata a clientului, caruia trebuie de asemenea sa i se aduca la cunostinta noua suma de plata. In plus, directiva UE ofera posibilitatea clientului de a renunta la contractul de creditare in termen de 14 zile calendaristice dupa incheierea contractului, fara a invoca un motiv anume. Directiva UE va fi analizata in cursul acestei saptamini de Comisia de Supraveghere a Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Banca Centrala va urmari, in paralel, daca bancile comerciale se conformeaza in ceea ce priveste legea afisarii dobinzii anuale efective. „In sedinta Comisiei de Supraveghere le voi cere colegilor mei sa le mai aduca aminte o data bancilor comerciale de dobinda anuala efectiva“, a declarat viceguvernatorul BNR, Eugen Dijmarescu. Acesta ii sfatuieste pe cei care se simt inselati de politica bancilor sa se adreseze Oficiului pentru Protectia Consumatorului (OPC). „In cursul anului trecut am primit zece reclamatii la adresa sucursalelor iesene a bancilor comerciale. Doar trei dintre acestea s-au dovedit a fi intemeiate, restul fiind catalogate ca nefondate la verificarea in teren“, a precizat Marius Bodea, directorul OJPC Iasi.

Comentarii