De Business

Punem punctul pe știi

Casele de amanet iesene alearga dupa un milion de euro

miercuri, 06 octombrie 2004, 23:00
2 MIN
 Casele de amanet iesene alearga dupa un milion de euro

Casele de amanet iesene invirt anual in jur de un milion de euro. Ca amanetul este o afacere profitabila o doveste si faptul ca numai anul acesta s-au infiintat 21 de firme de profil, numarul societatilor ajungind astfel la 133, conform datelor furnizate de Registrul Comertului. Practic, nu este cartier in oras in care sa nu se gaseasca citeva case de amanet. Ieseanul in lipsa de bani si de timp prefera sa-si amaneteze, in schimbul unui comision cuprins intre 0,5-1,5% pe zi, un obiect electronic sau o bijuterie. Tipologia clientului care apeleaza la casele de amanet este diversa intrucit pina si oamenii de afaceri ajung sa-si amaneteze cite ceva cind sint in criza de timp si vor sa evite corvoada birocratica pe care banca o impune la acordarea unui credit. Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finante, totalul cifrelor de afaceri a tuturor celor 133 de case de amanet este situata in jur de 42 de miliarde de lei. La aceasta cifra, profitul net realizat de societatile din domeniu este de aproximativ 20 de miliarde de lei. O casa de amanet fara pretentii ajunge sa aiba o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 200 si 300 de milioane de lei. Insa firmele cu vechime reusesc sa atinga adevarate performante financiare. De altfel odata ce o casa de amanet aduce profit intreprinzatorului, acesta din urma nu ezita sa-si extinda afacerea. Asa s-a intimplat si in cazul caselor de amanet Electro Gold care se gasesc in citeva cartiere din oras. Aceasta firma numara patru case de amanet a caror cifra de afaceri este de 8,5 miliarde de lei. Sebastian Bejan, directorul societatii povesteste ca intreaga afacere a pornit in 1999 cind a fost inaugurata prima casa de amanet in Tudor. „Pe atunci eu eram student in anul I si aveam un simplu angajat. Cu timpul afacerea a evoluat. In prezent avem 10 angajati si avem planuri de a ne extinde in majoritatea cartierelor iesene”, a aratat Bejan. In medie cam 30 de ieseni calca pragul celor patru case de amanet detinute de firma Electro Gold. „Cu precadere iesenii isi amaneteaza aurul, dar se primesc si obiecte gen camere de luat vederi, aparate de fotografiat, masini de spalat, reportofoane. In general la serviciile noastre apeleaza ieseanul de rind. Dar nici oamenii de afaceri nu ne ocolesc in anumite situatii”, a mai adaugat Bejan. Cea mai mare suma imprumutata de Electro Gold unui client de-a lungul timpului a fost de 50 de milioane de lei. La rindul lor si Karat Gold, respectiv cele doua case de amanet Purusha au inregistrat o cifra de afaceri in jurul a 2,5 miliarde de lei. Vasile Smicala, patronul de la Karat Gold considera afacerea profitabila. „O casa de amanet este o investitie pe cit de buna pe atit de profitabila. Daca evaluezi corect obiectul amanetat si inchei un contract de imprumut cu amanet care sa respecte legea, atunci vei stii sigur ca vei beneficia din ce in ce mai multi clienti”, apreciaza Smicala. (Ada GRAJDEANU)

Comentarii