De Business

Punem punctul pe știi

Fortus, scos la mezat

luni, 25 iunie 2007, 18:01
2 MIN
 Fortus, scos la mezat

Fiscul flutura din nou activele Fortus in fata posibililor cumparatori. Pina pe 4 iulie, toti cei interesati pot prezenta oferte de cumparare, dar pentru toate cele 19 active scoase la mezat. Potrivit anuntului de vinzare publicat de catre Directia Generale de Finante Publice Judetene (DGFPJ), pretul de pornire a licitatiei pentru toate activele este de 348.895.440 lei RON (109 milioane euro), in aceasta suma este inclus si  pretul pentru sediul administrativ de opt etaje, respectiv 3 milioane de euro fara TVA. „Vinzarea se face in ansamblu, neputindu-se licita nici un bun imobil separat", se precizeaza in anunt. Printre activele care urmeaza a fi licitate, se afla si parcarea pavilionului administrativ si mai multe hale care ocupa sute de mii de metrii patrati, printre care si hala turnatoriei de otel. „Nu licitam aceste active separat pentru ca este vorba de un intreg, iar toate halele si terenurile au legaturi intre ele. Am apelat la experti tehnici care au realizat evaluarea acestor terenuri si nu le putem vinde in orice conditii", a argumentat Maria Taran, purtator de cuvint al DGFPJ.
Potrivit datelor oferite de DGFPJ, combinatul Fortus are datorii 120 de milioane lei numai catre Fisc, iar totalul datoriilor catre furnizori si banci este de 530 de milioane lei. Conducerea Fortus se arata nemultumita de organizarea unei noi licitatii. „Ca in vremurile de trista amintire, am fost anuntati vineri, la ora 15.30 ca Fiscul vrea sa execute aceste active. Consider aceste licitatii ilegale pentru ca nu exista o hotarire judecatoreasca definitiva si irevocabila in ceea ce priveste datoriile pe care Fortus le are la Ministerul Finantelor. Cred ca aceste licitatii se organizeaza poate va reusi sa cumpere cel care a mai vrut si altadata", a declarat Paul Tudor, presedinte al Consiliului de Administratie al Fortus.  DGFPJ a organizat in ultimii doi ani mai multe licitatii pentru a vinde mai multe active printre care si cladirea pavilionului central. La sfirsitul anului 2005,  sediul de opt etaje al Fortus a fost la un pas de a fi vindut catre AJC Ana Maria pentru suma de 6,7 milioane RON, dar patronul nu a reusit sa achite suma licitata.
Cu doua saptamini in urma doi investitori din Federatia Rusa au cumparat peste 50% din activele Fortus de la actionarul majoritar al combinatului iesean MetalExportImport, dar valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita.

Comentarii