De Business

Punem punctul pe știi

Investitorii romani nu respecta nici o regula

joi, 21 octombrie 2004, 23:00
2 MIN
 Investitorii romani nu respecta nici o regula

„Nu are cultura respectarii regulilor, crede ca le stie pe toate si nu-l preocupa decit sa obtina bani, abia dupa aceea punindu-si problema de cum ii cheltuie”. Acesta este un portret robot facut de Gabriel Friptu, director general al Directiei de dezvoltare regionala din cadrul Ministerului Integrarii, investitorului roman care are probleme cu finantarile obtinute. El a precizat ca foarte multi intreprinzatori intii asteapta sa vada ce fonduri sint disponibile si abia dupa aceea isi deschid sau orienteaza afacerea. „Normal ar fi ca ei intr-un plan de afaceri sa identifice zone pe care ar vrea sa le dezvolte la afacere, zone utile si sustenabile si abia dupa aceea sa caute finantari”, a explicat Friptu. O alta problema, in special a firmelor mici este nivelul de calitate al managementului. „Multe din afaceri cresc pina la un anumit nivel dupa care intra cu adevarat in competitia reala si clacheaza. De la un anumit nivel este nevoie de o alta pregatire a managementului, lucru pe care multi patroni nu-l inteleg”, a mantionat si Constantin Apostol, directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est la Forumul regional de investitii inceput ieri la hotel „Astoria”. In prima zi a Forumului organizatorii (ARDNE si Camera de Comert Iasi) au cautat sa deschida un dialog cu autoritatile locale si cu investitorii pentru creionarea viitoare a unei strategii pentru folosirea la maximum a fondurilor si a timpului de preaderare in asa fel incit la integrare, economia regiunii Nord-Est sa devina competitiva. „Trebuie sa gasim solutii potrivite si sa incetam a ne plinge”, a declarat Constantin Apostol. El este de parere ca pina acum „economia noastra s-a dezvoltat haotic deoarece nimeni n-a coordonat aceasta dezvoltare. Trebuie sa facem si altceva decit comert”. In urmatoarea perioada vor veni de la Uniunea europeana fonduri importante si pentru ca ele sa fie absorbite este nevoie de o strategie buna. La Forum au fost prezenti peste 200 de participanti: reprezentanti ai administratiilor locale din regiune, oameni de afaceri, reprezentanti ai unor ambasade straine. O alta manifestare legata de forum a fost deschiderea expozitiei „Fabricat in Nord-Est-ul Romaniei” la care sint prezente o parte din firmele reprezentative din regiune si care va fi deschisa pina astazi in sala pasilor pierduti de la Universitatea Cuza. (Ana PRODAN)

Comentarii