De Business

Punem punctul pe știi

Prisecaru, cursa solitara pentru „Agmus”

joi, 20 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Prisecaru, cursa solitara pentru „Agmus”

Desi au fost cumparate mai multe caiete de sarcini, la „Agmus” a fost depusa o singura oferta de privatizare. Ea a venit de la societatea ieseana „Tess Conex” ce apartine omului de afaceri Ioan Prisecaru, in consortiu cu persoana fizica Slusaru Dorin Paul. Acesta din urma este iesean si a lucrat mai multi ani ca inginer la fostul IMAMUS, iar actualmente lucreaza in cadrul grupului „Conex”.
„Ne-am asociat cu domnul Slusaru deoarece una din conditiile puse in caietul de sarcini pentru precalificarea ofertantilor a fost experienta mare in constructii de masini”, a declarat Ioan Prisecaru.
„Agmus” este la a „doua strigare” anul acesta, in luna apriilie fiind scoasa inca o data la privatizare, atunci nedepunind nimeni oferta.
In perioada urmatoare vor urma negocierile dintre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si ofertant.
Din acest motiv, Ioan Prisecaru nu ne-a spus decit ca „avem citeva proiecte foarte interesante pentru «Agmus», dar pina la semnarea contractului de privatizare, daca aceasta se va produce, preferam sa nu le facem publice. In orice caz, «Agmus» are nevoie de investitii foarte mari pentru a fi pusa pe linia de plutire, iar noi credem ca potentialul grupului ne va permite sa realizam acest lucru”.
Conform declaratiilor sale, societatea pe care intentioneaza sa o cumpere se afla intr-o situatie foarte grea, avind pierderi de 2,5 miliarde de lei pe luna. Lucru confirmat dealtfel si de datele financiare din bilantul pe 2003, care arata o cifra de afaceri de 20 de miliarde de lei si datorii la stat de apropape 90 de miliarde de lei, dintre care 51 de miliarde numai penalitati.
Mihai Orzan, directorul general al „Agmus”, a afirmat ca „sint foarte bucuros ca s-a depus oferta. Sper ca societatea sa se privatizeze cit mai repede, pentru ca aceasta este singura solutie pentru supravietuire”.
Fostul IMAMUS are in jur de 200 de salariati si, conform celor spuse de Orzan, in ciuda situatiei foarte dificile, „am reusit astazi (n.r-ieri), prin recuperarea unei creante, sa platim 220 de milioane de lei la stat, am achitat la zi «Electrica» si, de asemenea, am platit avansul pentru luna mai, ajungind astfel la zi cu salariile, lucru care nu s-a mai intimplat de mai multi ani. Si poate este un inceput bun faptul ca am reusit sa prindem contracte de citeva miliarde de lei cu societati din Bucuresti”. (Ana PRODAN)

Comentarii