Aici (nu mai este) Europa Libera

luni, 07 iulie 2008, 19:48
2 MIN
 Aici (nu mai este) Europa Libera

E greu de inchipuit cum ar arata un monument, o placuta comemorativa pentru un post de radio. Dar daca un artist ar putea sa-si inchipuie acel simbol al postului de radio Europa Libera, prin intermediul caruia sa ne aducem aminte de el, ar fi necesar sa fie atasat ca un accesoriu de fiecare monument care reprezinta rezistenta anticomunista si nevoia de libertate: la Sighet, la Aiud, linga mormintul Elisabetei Rizea, la Timisoara si Brasov, in toate orasele unde se afla un simbol al rezistentei. Fara acest post de radio, alaturi de BBC in limba romana, care isi va inchide studioul tot de la 1 august, sau Vocea Americii, libertatea ar fi fost un concept greu de inteles pentru cei aflati dincolo de Cortina de Fier. Fara un asemenea post de radio, nimic din ceea ce putea fi imaginat dupa 1989 nu ar fi existat in mintile oamenilor. Poate ca ceea ce a inceput la Brasov, Timisoara nu s-ar fi sfirsit asa cum s-a sfirsit. Un post de radio care a scurtat vremea comunismului si a inlesnit despartirea de el.

Europa Libera a intretinut speranta, mai intii cind stomacurile incasau pumnii sau cizmele Securitatii lui Gheorghiu-Dej si, mai apoi, cind indurau regimul de alimentatie rationala al lui Ceausescu. Europa Libera a fost un fenomen cultural al Razboiului Rece si, pentru multe familii, un ritual zilnic de decomunizare. Alaturi de panoplia luptatorilor din munti, trebuie sa-i amintim pe luptatorii cu hertii: Nestor Rates, Noel Bernard, Ion Ioanid, Vlad Georgescu, Emil Georgescu, Max Banus, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, N.C. Munteanu, Radu Theodoru, Emil Voiculescu. Era vorba, in mare parte, de o lume romaneasca in exil care ne picura in eter stropi de normalitate, o "gherila" a libertatii care devenise obsesia lui Ceausescu si a Securitatii.

Forme de terorism si crima organizata au fost utilizate pentru a inabusi vocile. Colete capcana trimise colaboratorilor postului, bomba din 1981 pusa de grupul Carlos la comanda Securitatii, iradierea si moartea lui Noel Bernard si a lui Vlad Georgescu, atentatul asupra Monicai Lovinescu, campanii de discreditare, cirtite infiltrate – Emanoil Valeriu a aparut zilele acestea, dar si mult mai celebrul Balaceanu-Stolnici, iar arhivele sint gata sa ne ofere noi surprize – descriu frontul periculos al Razboiului Rece.

De la 1 august, razboiul pe calea undelor se incheie in mod oficial. Cu ce rezultate? Romania a scapat de dictatura, are institutii democratice, este integrata in structurile occidentale, dar departe de standardele statului de drept de acolo. Vechile structuri nu au fost invinse, ci s-au adaptat, in mare parte. Europa Libera ne-a predat lectia, ramine sa vedem ce aplicam din cele invatate de la ea, pina unde ii continuam misiunea. Nu este de ajuns sa iesi din captivitate, important este daca ii faci fata libertatii. Multumim, Europa Libera!

Comentarii