Asteptari periculoase

Sa ne gandim la urmatoarea situatie ipotetica: 2016, anul unor noi alegeri generale. Crin Antonescu, intre timp ajuns presedinte, refuza sa desemneze premierul avansat de PDL (sau alianta de opozitie pe cai mari de atunci), facand, in schimb, liste cu tot felul de figuri misterioase de prim-ministri, capabili sa sparga frontul opozitiei si sa reconfigureze o alta majoritate guvernamentala. Scopul sau declarat: sa nu lase „statul de drept" (adica ordinea instituita de USL pana in 2016) pe mainile PDL, desi, sa spunem, intreaga campanie a PDL va fi croita, legitim, pe subiecte precum „lege si dreptate", Europa si stat de drept etc. Insa, presedintele Antonescu o va tine mortis: nu va merge pe varianta Monica Macovei, varful de lance legitimat de alegatori, ci pe a unei Elene Udrea, un premier cu care, in ciuda baricadei diferite, impartaseste viziuni si valori comune. Un premier prin care spera sa mai poata pastra ceva din „cuceririle" regimului, adica anti-coruptia in masa in randul acarilor Paun, linsajul mediatic, plagiatul ca forma de omologare academica, social-democratia baronilor miliardari si reabilitarea morala a fostilor securisti.

Perspectiva in oglinda este necesara pentru a intelege ca asteptarile induse electoratului ARD in ultima saptamana de catre presedinte, cum ca, printr-o strategie geniala, de speculare a disensiunilor din USL, va intoarce spectaculos rezultatul alegerilor, va genera firesc frustrari imense si greu de controlat celeilalte parti. Oricat ar dori unii lideri de opinie, voci lucide ale societatii civile, sa limiteze proportiile dezastrului, sa impiedice marele salt inapoi si tavalugul ce il simt aproape, sa nu incurajam la Traian Basescu tentatiile pe care nu le-am putea trece cu vederea unui Crin Antonescu din 2016. Oricat au otravit mintile televiziunile lui Voiculescu, oricate de evidente sunt manevrele de anihilare si control a justitiei, oricat de antieuropeana ar fi agenda politica a USL, oricat bun plac ar fi instaurat, exista o nevoie de rotire democratica la putere care s-ar fi manifestat si in absenta prezentei uniunii conduse de tandemul Ponta-Antonescu. Aceasta nu este o iluzie, o facatura de campanie electorala, ci o realitate.

Acel premier misterios, aflat in jobenul presedintelui, a fost inventat in ideea de a ignora o majoritate parlamentara previzibila. O astfel de miscare politica, daca va reusi, va furniza o baza politica si sociala instabila pentru orice fel de guvernare. Pana la urma, care e alternativa? Strict vorbind, nu cumva presedintele propune un nou guvern de tradatori travestiti in reformatori? Poate fi un guvern de stransura, cu un program neclar, facut pe picior, cu o vointa politica anemica, un raspuns adecvat la criza si dornic de reforme? Mentinand confuzia, mai devreme sau mai tarziu, el va esua, aducand situatia politica intr-o ecuatie probabil si mai complicata. Planul ignorarii unei majoritati parlamentare rezultate din alegeri se poate sfarsi nu doar prost, ci dezastruos pentru Romania, indiferent de motivele care sunt puse in balanta.