Ceva despre minima dreptate

S-a scris deja (prea) mult despre Adrian Paunescu, dar unele concluzii merita totusi aprofundate. Povestea poetului a devenit cu adevarat ciudata abia la mijlocul anilor ’80, dupa interzicerea Cenaclului "Flacara". Imediat, a inceput sa circule, printre activistii PCR, un soi de eseu clandestin intitulat "Porcul si folkul". Desi materialul nu era semnat, tovarasii stiau ca autorul este Eugen Barbu, tatucul revistei "Saptamina", al lui C.V. Tudor si al marilor delatiuni literare. Raspindit cu recomandarile de rigoare, materialul era insotit de un rinjet ironic din partea activistului, care nu ezita sa sublinieze ritos: "Uite ce a scris un porc despre alt porc!". Era zodia porcilor.

In cele citeva pagini dactilografiate marunt, Paunescu era desfiintat cu patima. Din cite imi aduc aminte (eram adolescent pe vremea aceea), se scria despre betiile cumplite la care se dedau artistii Cenaclului, despre sutele de prezervative (noi le spuneam protexuri si nu prea se gaseau in comert) care ramineau pe stadioane in urma spectacolelor,  dar si despre cultul propriei personalitati pe care poetul il punea in scena intr-un mod cit de poate de abil. Probabil cele mai multe dintre informatii erau adevarate, dar nu puteai sa nu remarci, razbatind printre rinduri, ura si mai ales invidia unui alt mare lingau de curte.

Caci, spre deosebire de alti confrati, Paunescu detinea incontestabilul talent de a se plasa mereu in lumina reflectoarelor. In plus, circulau anumite legende cum ca poetul nu ezita – situindu-se in deplin dezacord cu majoritatea scriitorilor -, sa ajute omul aflat in dificultate, fie el stab decazut sau personaj marunt. De asemenea, in revista "Flacara" apareau uneori anchete bizare, oarecum in raspar cu directivele partidului. Dar aici se cuvine o intrebare. Daca, in timp ce-ti pui talentul si inteligenta in slujba unui dictator, intretinindu-i acestuia paranoia distrugatoare, sari in sprijinul unor victime ale aceluiasi dictator, se cheama ca ai facut mai mult bine sau mai mult rau? Cu siguranta, la intrebarea asta, raspunsul corect il va da Marele Inchizitor. Probabil, in acest moment cei doi sint deja fata-n fata.

Adrian Paunescu a profitat la maximum de statutul de vedeta a regimului comunist, dar, dupa decembrie 1989, parea ca i s-a infundat. Injurat, scuipat si luat la suturi de oamenii din strada, poetul a trait momente de cumpana. Revenirea a fost dificila si s-a produs in mai multe etape. A incercat reinvierea Cenaclului "Flacara", s-a inscris in partidul lui Verdet, a devenit parlamentar, a dat ocoale tuturor posturilor de televiziune, si-a recapacitat vechile amicitii, a continuat sa ajute oameni nevoiasi si a scris poezii in orice ocazie. Chiar si atunci cind, angajind jeepul intr-o depasire iresponsabila, sotia sa a spulberat o intreaga familie. Cu timpul, cei care ii intorsesera spatele in 1989 au reaparut linga el. La inmormintarea lui Paunescu, actorul Florin Piersic a plins de tristete, la fel cum, in decembrie 1989, plingea de bucurie ca am scapat de Ceausescu!

E uimitoare schimbarea de perceptie care a avut loc in mentalul colectiv. Daca, in 20 de ani, Adrian Paunescu a ajuns eroul romanilor, este clar ca ni s-a intimplat ceva. Doua ar fi explicatiile cele mai la indemina. In primul rind, intoarcerea "poporului" la Paunescu tradeaza o anumita stare de spirit, ce consfinteste un mare esec. Pentru milioane de romani, cei 20 de ani trecuti de la revolutie par a se fi scurs in van. Uitarea si-a facut deja lucrarea. Ceausescu nu mai este un monstru, ci un patriot. El nu a dorit decit binele poporului, dar a fost impiedicat in planul sau de agenturile straine si, eventual, de prostia nevestei. Si chiar daca era "putin" rau pe vremea aceea (dar lui Ceausescu i se ascundea adevarul), toti eram cu 20 de ani mai tineri, adica aveam viata inainte. Acum, pentru milioane de romani, viata este mai degraba inapoi. Cind Paunescu zicea atit de frumos despre neam, tricolor si Ceausescu!

Nimeni nu se considera responsabil pentru esecul tranzitiei. Faptul ca, in urma cu 20 de ani, acelasi popor filfiia trandafiri si-l cinta in delir pe Ion Iliescu, adica taman pe cel care-l impuscase pe Ceausescu, face parte din logica romaneasca. Iliescu este un alt erou care a vrut binele poporului, dar nu a fost lasat sa munceasca. Golanii din Piata Universitatii, platiti de agenturile straine si de Coposu, au fost marii vinovati. Bine le-au mai facut minerii!

Apoi, reintoarcerea poporului la Paunescu este un efect al puterii de netagaduit a televiziunilor. In Romania, e adevarat doar ce vezi la televizor. Restul nu exista. Poate nici nu a existat vreodata. Asa ca, in timp ce pe nestiutul loc al ingropaciunii adevaratilor patrioti (pe care doar citiva naivi ii mai cauta) se vor inalta paduri ori cetati, in pietele centrale ale frumoaselor oraselor comuniste vor fi ridicate statui ale eroilor de televiziune. Ceea ce inseamna ca si dreptatea are ratingul, dar si ironia ei.

Publicitate și alte recomandări video