Cind anormalul e considerat normal

luni, 05 septembrie 2011, 18:43
2 MIN
 Cind anormalul e considerat normal

S-a incheiat bacalaureatul anului 2011. Am asistat la cel mai dezastruos examen de maturitate din timpurile moderne. Rezultatele din toamna au confirmat slaba pregatire a elevilor, sesizabila inca din sesiunea de vara. Dar au scos din nou in evidenta si calitatea submediocra a scolii romanesti. Cea despre care se spune, cu o obstinatie aproape gretoasa, ca fabrica olimpici pe banda rulanta.

Prima intrebare care se pune este daca intr-adevar aceasta generatie este chiar atit de slaba pe cit pare. Raspunsul nu poate fi decit negativ. Desi, din 1990 incoace, invatamintul romanesc se afla pe un trend descendent, nu pot exista diferente de valoare atit de semnificative intre o generatie si cele imediat urmatoare. 

"Ghinionul" generatiei 2011 (daca il putem numi totusi ghinion) consta in faptul ca, pentru prima oara, elevii au sustinut la finalul liceului un examen de absolvire corect. Adica un test care le-a evaluat, intr-un mod onest, cunostintele dobindite in cei 12 ani de scoala. Si, la fel cum se intimpla peste tot in lume, o buna parte dintre elevi au dovedit ca nu merita sa mearga mai departe. Nu toti romanii pot ajunge academicieni.

Dar de aici incepe isteria. Prea multi au ales sa suspine indignati pe umarul elevilor picati. Nu dezinteresul pentru invatatura le-ar fi provocat acestora esecul, ci perversitatea diabolica a ministrului Funeriu. Iar in loc sa fie, daca nu felicitat, macar incurajat in efortul sau, Funeriu a fost injurat cu patima, pentru ca a avut curajul sa sparga buboiul din scoala romaneasca.

Dupa 20 de ani, in care sute de mii de tineri au trecut bacul prin frauda, anormalitatea a devenit un obicei, iar normalul o plaga. O mare nedreptate nu li s-a facut picatilor de azi, ci elevilor foarte buni de ieri, care au fost pusi pe aceeasi treapta cu colegii lor semianalfabeti. Un bac furat este prima afacere de succes cu statul. Pe urma, devine o obisnuinta sa-i fentezi continuu pe cei din jur. Dar tocmai nerespectarea regulilor a condus la situatia de azi a Romaniei. Societatea romaneasca este sufocata de nulitati, coruptie si clanuri, iar cabala idiotilor blocheaza orice fel de demers reformator. Dupa dictatura proletariatului, dictatura neamului prost se dovedeste la fel de paguboasa pentru tara.

In astfel de conditii, eterna si plictisitoarea discutie despre lipsa modelelor din societatea romaneasca este superflua. Modele sint peste tot, dar nu mai au nici un fel de impact. Iar o dovada foarte buna in sprijinul acestei teorii o reprezinta chiar una dintre luarile de pozitie ale "sperantei" numite Crin Antonescu. Solicitat, cu vreo doi ani in urma, sa-si asume un model in viata, Antonescu nu l-a vazut pe Neagu Djuvara, desi batrinul liberal ii statea alaturi. Un om cit o istorie. Cea adevarata.

Comentarii