Dezechilibre periculoase

Situatia inscrierilor la facultate din acest an pune din nou in discutie problema rolului pe care trebuie sa si-l asume statul in reglarea raportului dintre cererea si oferta de pe piata academica. Trebuie sa fie statul un arbitru in echilibrarea acestei piete, finantind cu precadere specializari cerute pe piata muncii si acordind cifre de scolarizare scazute la cele producatoare de someri? Sau, dimpotriva, piata academica trebuie lasata libera, asemenea oricarei piete comerciale, statul raspunzind cererii mari pentru un anumit domeniu – ca, de exemplu, pentru cel al Relatiilor Internationale ori al Comunicarii publice – prin cifre de scolarizare generoase, care sa satisfaca setea tinerilor de a deveni diplomati de cariera sau experti in comunicare? Iata dilema care face de ani buni subiectul unor dezbateri in rindul specialistilor europeni in stiintele educatiei. La noi, aceste discutii par sa nu ii intereseze pe ministeriabilii de la Educatie. Cel putin asta se vede din "politica" cifrelor de scolarizare din ultimii ani, care a avut citeva constante asupra carora ne vom opri in cele ce urmeaza.
In Romania, la baza deciziilor au stat nu cercetari ale expertilor sau consultari ale agentilor economici cu diriguitorii educatiei. Arbitrariul, simpatiile politice, nu in ultimul rind profilul absolvit de ministrul in exercitiu au fost criterii mai importante la impartirea locurilor finantate de stat catre universitati. Ce ratiuni pot fi gasite, de exemplu, in faptul ca specializarea cea mai putin solicitata de candidatii din acest an de la Universitatea Tehnica din Iasi, Textile-Pielarie (unde este cadru didactic rectorul institutiei, Nicolae Badea, a carui amicitie cu ministrul Adomnitei e cunoscuta), a primit mai multe locuri finantate de stat decit Automatica si Calculatoarele, aflata nu doar in topul concurentei, dar si in topul cererii de specialisti pe piata muncii?
Declaratia facuta la investirea sa de actualul ministru, Cristian Adomnitei, potrivit careia cifrele de scolarizare vor fi stabilite in functie de piata muncii, a fost un simplu mesaj politic, fara o sustinere concreta. Lucru care s-a si vazut imediat, cind repartitia locurilor la admitere a declansat un adevarat scandal, ajungindu-se chiar la un proces in instanta, deschis de Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi. Pentru cei care nu stiu, reamintim ca Universitatea "Al.I. Cuza" a reclamat faptul ca ministrul Adomnitei a dezavantajat-o, acordind mai putine locuri la studiile de licenta in comparatie cu Universitatea Tehnica si cu alte universitati mai mici, care s-au bucurat de mai multa generozitate. In mod surprinzator, generozitatea ministrului Adomnitei fata de facultatile ingineresti a fost, pentru acestea, mai degraba un motiv de ingrijorare decit de satisfactie, existind temerea ca nu va avea cine sa ocupe locurile finantate. Desfasurarea inscrierilor a confirmat atit cererea mare pentru Universitatea "Al.I. Cuza" – cu precadere pentru sectiile umaniste -, cit si ingrijorarea de la profilul tehnic, unde, cu exceptia specializarilor de Automatica si Calculatoare, Arhitectura, Electronica, concurenta este nesemnificativa.
Pe de alta parte, este previzibil ca o universitate cu mare cautare printre candidati va milita pentru liberalizarea pietei academice, in timp ce una care isi ocupa locurile cu dificultate va sustine interventia mai puternica a statului in echilibrarea raportului dintre cerere si oferta. Isi poate permite, insa, Romania sa finanteze specializari numai pentru ca sint asaltate la admitere? Si unde se va ajunge? Sa avem o inflatie de licentiati someri in Relatii internationale, Drept, Comunicare – viitori candidati la emigrare scoliti pe banii statului roman -, in timp ce companiile informatice sau firmele de constructii vor cauta sa importe mina de lucru din Est? O analiza publicata in "Ziarul de Iasi" saptamina trecuta arata tocmai ingrijorarea firmelor de recrutare de personal fata de aceasta situatie paradoxala – orientarea absolventilor de liceu spre specializari mai putin cautate de angajatori. Chiar daca nu a placut specializarilor umaniste punctul de vedere al firmelor, ele au ridicat probleme pertinente, ce merita dezbatute si rezolvate: lipsa de strategie si de fundamentare in luarea deciziilor, absenta unei consultari reale intre decidentii si ofertantii de servicii de educatie, pe de o parte, si beneficiarii lor finali, care sint agentii economici, de cealalta parte, dar si carentele la nivelul invatamintului liceal, unde componenta de consiliere profesionala a elevilor ori lipseste cu desavirsire, ori se face dupa ureche. Sint probleme pe care statul trebuie sa le gestioneze, indiferent de orientarea pentru care va opta in perioada urmatoare in administrarea pietei academice, libera sau interventionista. In functie de cum o va face, se va creiona viitoarea harta sociala a Romaniei, cu implicatii asupra dezvoltarii generale.