Milosevici, un capitol incheiat

In decembrie 1989, intreaga opinie publica mondiala era cu ochii pe evenimentele din Romania. Aceasta nu neaparat pentru ca ceea ce se intimpla aici soca prin imagini. Era vorba, in fond, despre deznodamintul razboiului rece si al confruntarilor de zeci de ani dintre Occident si Rusia, dintre fortele conservatoare comuniste si aparatorii valorilor liberalismului si democratiei. Referitor la acel context, vrem sa amintim o declaratie a lui Mihail Gorbaciov, facuta la Moscova imediat dupa capturarea lui Nicolae Ceausescu de catre autoritatile de atunci ale Romaniei: "Poporul roman este acela care il va judeca pe fostul lor presedinte". Si poporul, sau cel putin aceia care il reprezentau atunci, l-a judecat. Semnificatia politica a declaratiei era insa aceea ca Moscova isi lua mina de pe Romania si de pe viitorul ei.
Peste aproape zece ani de la acea declaratie, un alt lider rus face urmatoarea afirmatie, de data aceasta despre Slobodan Milosevici: "Cred ca decizia privind destinul lui Milosevici trebuie sa apartina poporului iugoslav". Declaratia apartine emisarului rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomirdin, si a fost facuta intr-un interviu publicat ieri de cotidianul italian "La Republica".
Pentru cei care cunosc indeaproape contextul politic european si international, este clar ca ofensiva NATO din ultimele luni, sau mai bine spus rezultatul ei, chiar asa controverstat cum este, reprezinta punctul final al razboiului rece dintre Occident si Rusia, cel putin in partea lui europeana. Rusia, pe de o parte platita generos, pe de alta parte constrinsa in plan politic, a fost gonita definitiv din Europa, Occidentul controlind acum practic tot continentul, mai putin partea acestuia care apartine efectiv Rusiei. Strategic, aceasta inseamna ca Rusia nu va mai reprezenta o amenintare pentru Occident pentru foarte multi ani de aici inainte. Practic, aceasta poate insemna implementarea valorilor liberale in intreg spatiul european, chiar daca presupune, cum avertizeaza scepticii est-europeni, si un control masiv al Uniunii Europene si Stalelor Unite asupra zonei.
Pentru consolidarea acestei victorii, Occidentul va trebui insa sa faca masive investitii in zona. Investitii din care vor cistiga in primul rind cei din zona, dar, evident, si statele occidentale. Ramine insa o problema: posibila continuitate a lui Milosevici la putere, lucru care complica posibilitatea de a investi, girind astfel un regim nedemocratic. Din acest punct de vedere, victoria NATO este doar la jumatate. Este imposibil de imaginat ca, atunci cind au facut planul interventiei asupra Iugoslaviei, liderii NATO nu au avut in vedere, ca rezultat, inlaturarea lui Milosevici . Este de necontestat faptul ca orice tentativa de a face ca democratia si stabilitatea sa triumfe in spatiul iugoslav, chiar fara Serbia sau cu aceasta izolata complet, este lovit de esec daca actualul lider de la Belgrad ramine la putere. Cu toate acestea, liderii occidentali, aceiasi care spun ca nu vor da un cent daca Milosevici ramine la putere, isi impart deja responsabilitatile in materie de costuri, desi, politic, nu s-a schimbat nimic la Belgrad. "Noi am suportat cheltuielile militare, Europa trebuie insa sa plateasca pentru reconstructie", spunea inca de alaltaieri secretarul de Stat american, Madeleine Albright.
Analizind insa ce prevedea acordul de pace de la Rambuillet si ce prevede acordul de la Kumanovo, vedem ca, la limita, Milosevici a pierdut mai mult acum decit daca ar fi semnat in februarie acordul din Franta. Un alt aspect: mai multi apropiati ai regimului de la Belgrad spuneau, imediat dupa primele atacuri ale NATO, ca Milosevici stia ca va pierde acest razboi. De ce n-a acceptat pacea, asadar, inca de la Rambuillet? Pentru ca ar fi insemnat sa piarda Kosovo fara lupta, ceea ce i-ar fi destabilizat pozitia in plan intern. Cu alte cuvinte, a preferat sa distruga economia tarii sale doar pentru a ramine la putere.
Cei care au urmarit atent imaginile televizate din timpul conflictului din Iugoslavia au observat probabil ca, la Belgrad, cei ce sarbatoreau pe strazi, zilele trecute, acordul de pace cu NATO, pareau, greu de spus de ce, cu totul alte persoane decit cei care manifestau acum o luna sau doua in sprijinul lui Milosevici. Acesta poate fi un semn ca, in Serbia, lucrurile nu stau intocmai asa cum le prezenta, si le prezinta inca, mass media oficiala. Sa mai spunem ca, in perioada imediat urmatoare, serviciile secrete occidentale nu vor sta cu miinile in sin, ba dimpotriva.
Incepind cu primavara lui 1989, liderii comunisti din Europa de Est au simtit mersul istoriei si au renuntat la putere cu totii, pe rind, in doar citeva luni. Singurul care s-a rupt de pluton a fost Ceasescu, care s-a incapatinat si a rezistat pina la sfirsitul anului si care, cu gindul la un iluzoriu sprijin popular, intentiona sa consolideze un comunism vesnic in Romania. N-a fost sa fie. MIlosevici insa, mai putin bagat in seama de Occident si de Rusia imediat dupa 1989, pare sa fi continuat in Serbia, intr-un anume sens, ceea ce n-a reusit Ceausescu in Romania. Ramine sa ne convingem, asadar, in perioada imediat urmatoare, pina unde vor merge similitudinile dintre cei doi. (Claudiu RAUS)