Radu Vasile – cel mai puternic om din Romania

Schimbarea lui Sorin Dimitriu consacra, oficial, o schimbare de fond in mecanismul dupa care functioneaza sistemul de putere din Romania. Procesul a fost declansat odata cu numirea lui Radu Vasile in fruntea executivului. Cine-si mai aduce aminte cu cita incintare anunta Radu Vasile, la citeva zile de la numirea sa in functie, decesul controversatului COCOPO, respectiv Consiliul de Coordonare Politica a Coalitiei. Incintati peste masura eram si noi. Disparea o structura considerata nu doar inutila, ci si contraproductiva. COCOPO exprima, chiar prin simpla sa existenta, politizarea extrema a actului de guvernare. Guvernul, respectiv primul ministru, nu era lasat sa lucreze, nu era lasat sa puna in aplicare programul de guvernare, pentru ca fiecare partid aflat la putere incerca sa-si impuna prin intermediul COCOPO propriul interes politic, impiedicind astfel o guvernare considerata preponderent tehnica si la limita apolitica. Chiar asa era. Pina sa apuce tragicul guvern Ciorbea sa faca ceva, intervenea COCOPO si dadea totul peste cap. Ministrii, si chiar primul-ministru, sfirseau prin a se plia, in functie de apartenenta politica, pe interesele care se confruntau la nivelul COCOPO. Rezultatul? Guvernul nu mai era guvern, adica nu mai guverna, raminind o simpla anexa, chipurile executiva, a unui furnicar de interese inevitabil contradictorii. Asa a aparut solutia Radu Vasile, considerat la acea vreme "outsider-ul", alternativa la o stare de lucruri falimentara. Dovada capitalul de imagine de care bucura Radu Vasile imediat dupa numirea in noua functie. Tot asa, si in prelungire logica, a aparut ideea preluata cu aplomb de catre noul premier de desfiintare a COCOPO, adica a oricarei forme institutionalizate de control politic asupra actului de guvernare. Numai ca, din nefericire, COCOPO saracu’ n-avea nici o vina. El era un simplu nume. Un nume dat modului in care se facea politica in Romania de noua ani de zile. Or’ tocmai aceasta n-a disparut. A ramas intacta in expresia ei practica, cu deosebirea ca nimeni nu-i mai putea asocia un nume ca atare. Si nemaiavind nume, am trait o perioada cu iluzia ca a si disparut. Ca guvernul va functiona intr-adevar altfel, fiind lasat sa faca reforma. Nu s-a intimplat asa pentru ca, eliminind doar efectul, nu si cauza, guvernul Vasile s-a supus aceluiasi mecanism. A disparut controlul politic sub forma COCOPO dar a ramas lupta surda, de data aceasta doar la nivelul culiselor, intre grupari si persoane pentru care singura ratiune de existenta era promovarea salbatica a propriilor interese. A existat insa o noutate evidenta. Lipsita de un nume, adica de o acoperire publica, confruntarea de interese si-a schimbat incetul cu incetul natura. Din confruntare cu aprenta institutionalizata a devenit una pur personalizata. Puterea efectiva si nu cea formala nu se mai transeaza acum la nivel de partide ci de personalitati grupate dupa criterii care transced, in virtutea unor interese nedeclarate ca atare, orice idee de aliniere la un partid sau altul. Vezi aparitia Clubului Dreptei initiat de lideri politici marcanti provenind din cel putin trei partide de orientare diferita. Vezi, de asemenea, aparitia oarecum in replica, a gruparii "Social-Democratia 2000" care aduna politicieni din zona centru-stinga fara deosebire de partid. In sine, acest fenomen e de bun augur, exprimind o tendinta naturala de reasezare a sistemului politic din Romania. Numai ca, neavind o acoperire in sistemul politic consacrat de ultimii noua ani, nu are nici posibilitatea de a produce efecte si consecinte semnificative. Revenind la chestiunea noii guvernari Radu Vasile, acest fenomen de translare a confruntarii politice de la nivel institutionalizat la cel personalizat a produs o mutatie in chiar mecanismul de gestionare a puterii. Prin COCOPO, puterea se disputa intre partide si interesele specifice acestora si, de cealalta parte, premierul Ciorbea si Presedintie. Linia frontului despartea partidele politice de Presedintie si premier, numit, agreat si sustinut pina in ultimul moment de catre palatul Cotroceni. Dupa caderea lui Ciorbea frontul s-a mutat pe linia care desparte de data aceasta vechii aliati, respectiv premierul si presedintele tarii. E consecinta ultima si logica a renuntarii la ideea unei guvernari controlate politic de catre partidele majoritatii. Personalizarea confruntarii politice are ca punct culminant translarea acesteia la nivelul detinatorilor celor mai importante functii in stat, respectiv, primul ministru si presedintele tarii. Caderea lui Victor Ciorbea a reprezentat si prima cedare majora de pozitie in mecanismul puterii de catre presedintele Constantinescu. Presedintele a fost nevoit atunci sa accepte confruntarea directa in locul celei indirecte, fara riscuri, permisa in conditiile vechii guvernari. Aici a jucat foarte bine, cel putin pina acum, Radu Vasile. A profitat de ascendentul creat prin expunerea la vedere a presedintelui si a plusat ajutat si de o opinie publica incredintata ca lucrurile vor fi, in sfirsit, puse pe fagasul normal. Ce a facut, de fapt, Radu Vasile? A fortat incetul cu incetul mina presdintelui pentru ca acesta sa-si sacrifice oamenii de care se mai simtea legat in noua formula guvernamentala. Jocul lui Radu Vasile n-are nimic de-a face cu guvernareea propriu-zisa, sau cel putin cu cea proclamata oficial, ci cu nevoia de a acapara terenul, oferit de noua conjunctura, in fata ultimului si celui mai important adversar, presedintele Constantinescu. Caderea lui Sorin Dimitriu are mai putin de-a face cu dorinta lui Radu Vasile de a face privatizare. E, in primul rind, confirmarea oficiala a decaderii lui Emil Constantinescu si lansarea in prim planul puterii din Romania a premierului Radu Vasile. (Pavel LUCESCU)