Un simplu meci de fotbal

De vreo citiva ani incoace, cei carora gura nu le prea tace vorbesc despre o rivalitate mortala in fotbalul romanesc: Iasi – Vaslui. Printre cei care combat cu vehementa aceasta idee se numara antrenorul iesean Ionut Popa. Crescut in zona sud-vestica a tarii, tehnicianul de la Poli Iasi s-a aflat in miezul celei mai vechi rivalitati autentice din fotbalul romanesc: Timisoara – Arad. In orasul de pe Mures a fost adusa, la finele secolului trecut, prima basica de fotbal care a poposit pe tapsanele patriei noastre, in orasul de pe Bega s-a ivit primul germen de performanta. Fata de aceasta autentica rivalitate, pina si dusmaniile dimbovitene palesc, Dinamo – Steaua aparind pe firmament ca etern derby, odata cu instaurarea puterii sovietice in tara noastra. Dar Iasi – Vaslui, monser?

Sintem in totalitate de acord cu Ionut Popa: intre Iasi si Vaslui nu exista rivalitate, ci doar o dusmanie intre suporteri care nu poate involbura relatiile (excelente, de altfel) intre cele doua cluburi. De unde atita rivalitate intre Iasi si Vaslui, cind clubul din zona in care Stefan cel Mare i-a casapit pe turci are trei ani mari si lati in prima liga? Ca sa parafrazez un suporter care posteaza frecvent pe site-ul nostru, parintii fanilor vasluieni de astazi tremurau cu „tranzistorul" lipit de ureche pentru Politehnica Iasi, cind aceasta juca in Divizia A. Iar cind alb-albastrii din Copou poposeau in Vaslui pentru vreun meci de pregatire, evenimentul era similar cu o eventuala sosire a Barcelonei la Iasi. Exagerari? Poate, dar cind vorbim de rivalitati, elementul istoric al traditiei este obligatoriu, iar o traditie de sase-sapte ani nu creeaza istorie. Iesenii s-au razboit cu vecinii din Sud pentru promovarea din B in C, apoi din B in A si pe fronturile primului esalon, iar bilantul acestor inclestari este favorabil Iasului, chiar daca in acest moment Vasluiul este superior la toate capitolele: efective, munitii, inzestrare. Daca cele doua orase vor rezista mult timp in elita fotbalului romanesc, ar putea sa se cimenteze, in timp, o rivalitate benefica.

Deocamdata, este vorba doar de o dusmanie de neinteles. Nu stim ce alimenteaza ura vasluienilor, urmasii celor care an de an isi cautau locuri de munca si de studiu in orasul mai mare din nord, dar cunoastem exact, foarte bine, motivele animozitatii unor ieseni – orgoliul metropolitan, dublat de o infatuare infantila care deseori o ia razna: cind se vorbeste de Vaslui, se pomeneste de „tarani", „stiuleti", de parca agricultura ar fi o rusine mai mare decit aurolacul. Cei care nu suporta formatia din Vaslui o culpabilizeaza, indirect, pentru pacatele echipei preferate, desi nu „taranii" sint vinovati ca echipa Iasului a ramas in urma. In plus, suporterii ieseni (speram, nu prea multi) care se pling ca au fost „provocati" ar trebui sa-si dea seama ca, prin aceste provocari, cei din Vaslui au dat dovada ca au oleaca mai multi graunciori de glagorie in cap. Cit despre educatie si buna crestere, in privinta galeriilor, intre Iasi si Vaslui nu-i prea mare diferenta.

Diferenta fotbalistica creata in ultimii ani in favoarea Vasluiului si rasturnarea de situatie implicita au o singura cauza si aceasta se numeste Adrian Porumboiu, care nu poate fi acuzat pentru faptul ca n-avem si noi „porumboii" nostri. Fostul mare arbitru international stimeaza foarte mult Iasul, simpatizeaza Politehnica si – cu citiva ani in urma – a fost tentat sa investeasca in fotbalul iesean si nu-i vina sa ca nu a reusit. Sintem convinsi ca vedetele trupei lui Viorel Hizo s-ar fi simtit mult mai bine intr-un oras studentesc ca Iasul, decit in monotonia vasluiana, dar daca au preferat „tapsanele", iarasi nu-i vina lor.

Asadar, miine trebuia sa aiba loc un nou episod din razbelul Iasi – Vaslui. Din nefericire pentru conturile costelive ale clubului din Copou, dar din fericire pentru onoarea celui mai mare oras din estul Romaniei, batalia nu va mai avea loc. Datorita unor neghiobi care s-au aratat incendiatorii lu’ peste in tribunele vasluiene, asta-primavara, razboiul s-a transformat intr-un banal meci de fotbal. Important, nici vorba, pentru ambele grupari, dar atit: un simplu meci de fotbal. Jandarmii vor fi mai linistiti, pompierii isi pot petrece in liniste week-end-ul, iar functionarii CFR nu vor avea grija ca vreun semnal de alarma va fi tras intre cartierele Nicolina si Galata. Iar suporterii, care confunda dragostea fata de echipa favorita cu ura fata de altele, au primit o lectie de viata. Ei vor trebui sa mai astepte un an pina la spectacolul favorit, dar, in acelasi timp, vor mai creste cu un an. Poate ca si la capitolul minte!