Totul despre saltelele cu apa

miercuri, 22 octombrie 2008, 16:07
3 MIN
 Totul despre saltelele cu apa

Furnizorii garanteaza somnul perfect pe acest tip de saltele. Argumentul lor este ca acest tip de saltele sustin intregul corp si astfel in timpul somnului nu mai apar puncte de tensiune. Corpul sta mai relaxat, pentru ca salteaua ia forma fiecaruia dintre noi. Saltelele de tip duo atenueaza din miscarile unei persoane, pentru a nu-i afecta somnul celei de-a doua.
Unul dintre miturile care circula in legatura cu aceste saltele este acela ca fac zgomot. Ei bine, saltelele de apa nu clipocesc pentru ca in interiorul lor nu exista bule de aer. Cu alte cuvinte sint vidate. Este doar o cantitate de apa, care trebuie tratata de aproximativ doua ori pe an cu substante specifice oferite de furnizor.

Chiar daca apa poate fi asociata si cu senzatia de rece, in cazul saltelelor cu apa nu poate fi vorba de asa ceva. Fiecare este dotata cu un termostat, astfel incit posesorul poate sa-i regleze temperatura in functie de anotimp. In loc sa trebuiasca iarna sa dirdii de frig pina te incalzesti sub plapuma, poti avea parte de o caldura placuta care sa tina toata noaptea, pe toata suprafata saltelei. Atentie insa la diferenta de temperatura atunci cind te dai jos din pat!

Materialele din care sint confectionate saltelele sint rezistente. Asa ca potrivit furnizorilor nu ar trebui sa fie o problema daca animalul de companie sare pentru a se corcoli pe pat. Pentru orice eventualitate, aceste saltele sint echipate cu cai de scurgere securizate astfel incit sa nu existe riscul sa te trezesti cu un iaz in mijlocul dormitorului.

Odihna prea pe marginea patului nu este chiar foarte indicata. Chiar daca o saltea de apa poate fi adaptata aproape oricarui tip de cadru, rezistenta acestuia s-ar putea sa nu fie suficienta si sa va treziti pe jos. Pe de alta parte, conteaza si duritatea saltelei. Nu orice saltea de apa "tremura" atit de tare cit sa va propulseze pe podea. Cu alte cuvinte, o saltea buna trebuie sa aiba o densitate si o flexibilitate numai bune cit sa va asigure siguranta.

De regula saltelele au 5 ani garantie, iar incalzitoarele, doi ani. Cu toate acestea, pretul unei astfel de saltele cu apa nu este chiar pentru orice buzunar, in medie costa 1000-1400 de euro, dar pot ajunge si pina la 4000 de euro. Pretul include podestul de sustinere, incalzitoarele, husa de protectie, si dupa caz, kitul de intretinere alcatuit din conditionerul pentru apa, pompa de aerisire si un set de petice.

Salteaua cu apa este recomandata persoanelor care sufera de reumatism, discopatii, nevralgii, alergii, sciatica, sau celor care au probleme de circulatie periferica si insomnii.

Atentie la saltelele de tip clasic, fie ele si ortopedice: dormind in fiecare seara in acelasi loc tind sa se deformeze, de aceea este recomandabil ca pozitia lor sa fie schimbata din cind in cind. Astfel durata de viata a unei astfel de saltele creste.

Si mediul in care va odihniti este important. Lasind la o parte patul, ca o componenta a dormitorului, sint mici detalii care pot crea o atmosfera placuta pentru somn. De exemplu, o camera ingrijita da o senzatie de calm. Culorile calde inspira de asemenea la odihna placuta. Somn usor!

Comentarii