Atentie, parinti: circula variante pirat cu rezolvarea subiectelor la examene

miercuri, 07 februarie 2007, 15:28
2 MIN
 Atentie, parinti: circula variante pirat cu rezolvarea subiectelor la examene

Ministerul Educatiei si Cercetarii va pune la dispozitia elevilor, gratuit, dupa data de 19 februarie, rezolvarea tuturor variantelor de subiect pentru disciplinele reale. Masura a fost luata dupa ce subiectele si variantele de rezolvare a acestora au inceput sa fie comercializate de diferite edituri din Romania.

Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) ii atentioneaza pe elevii din clasele terminale, si mai ales pe parinti, sa nu cumpere nici una dintre brosurile aparute pe piata cu subiectele pentru examenele nationale din acest an.

"Tot ce apare inainte de 17 februarie nu este oficial. La acea data vor fi facute publice subiectele actualizate si verificate, in urma sesizarilor facute de profesori si elevi la variantele existente, care, repet, nu sint deocamdata finale. Singurele surse de informare sigure, si gratuite, ramin site-ul ministerului si materialele pe suport de hirtie puse la dispozitia unitatilor de invatamint de inspectoratele scolare judetene", a precizat Cristina Dascalu, purtatorul de cuvint al ISJ.

De asemenea, Ministerul Educatiei si Cercetarii a exprimat o pozitie dura fata de incercarea de imbogatire a editurilor pe spinarea parintilor care au elevi in clase terminale.

Intr-un comunicat de marti, MEdC dezaproba "orice incercare de a deturna atentia si eforturile elevilor de la invatatura". Anul acesta, in premiera, Ministerul Educatiei a decis publicarea pe internet a variantelor de subiecte pentru probele scrise ale bacalaureatului si testelor nationale. Chiar daca modalitatea reduce suspiciunile de frauda de la nivel central, dascalii ieseni sint de parere ca vor creste tentativele de copiere ale elevilor.

Mai mult decit atit, profesorii sint ingrijorati ca scolarii vor invata mecanic materia. De aceea, inspectorii scolari recomanda ca, la finalizarea recapitularii unui capitol, elevul sa rezolve toate punctele din subiecte care contin exercitii din acel capitol si nu sa incerce sa parcurga subiecte intregi, fara sa fi recapitulat materia.

Comentarii