Cadrele didactice vor primi bani de naveta tot de la primarii

vineri, 29 februarie 2008, 18:22
1 MIN
 Cadrele didactice vor primi bani de naveta tot de la primarii

Sindicalistii ieseni au inaintat, prin deputatul Petru Movila, propunerea ca banii de naveta pentru cadrele didactice sa fie decontati de la bugetul de stat, ca si salariile, astfel incit sa nu mai intre in atributiile consiliilor locale, care fie nu au fonduri pentru a le deconta naveta cadrelor didactice, fie nu fac acest lucru din rea-vointa.

"Spre surprinderea noastra, proiectul legislativ de modificare a articolului 104, aliniatul 3 din Legea Statutului Cadrelor Didactice nu a trecut de prima camera a parlamentului, cu toate ca este an electoral. Cred ca daca ar fi citit cu atentie expunerea noastra de motive si ar fi renuntat la jocurile colorate de pe laptop, ar fi votat altfel", este de parere Laviniu Lacusta, liderul zonal al USLIP.

Practic, pentru proiectul de lege propus de ieseni au fost 86 din cei 272 de deputati prezenti la sedinta din 19 februarie, cind a fost pe ordinea de zi si acest punct. Cu 176 de voturi impotriva si 10 abtineri, proiectul de act normativ a fost respins.

"Nici ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, si nici ceilalti deputati ieseni nu ne-au sustinut. Exceptie fac Gabriela Nedelcu si Petru Movila", a adaugat Laviniu Lacusta.

Liderul de sindicat spune ca o problema majora este la Tibana, acolo unde primaria este in incapacitate financiara de a le plati lunar cite 20 de lei profesorilor pentru naveta. In comuna ieseana sint 40 de cadre didactice navetiste, iar efortul financiar al administratiei locale ar trebui sa fie de 800 de milioane de lei vechi anual.

Comentarii