Plingere penala a sindicatului cadrelor didactice impotriva Trezoreriei Iasi

vineri, 09 mai 2008, 15:45
2 MIN
 Plingere penala a sindicatului cadrelor didactice impotriva Trezoreriei Iasi

Tinerele cadre didactice care devin mamici ar fi trebuit sa primeasca inca din anul scolar 2003- 2004 o indemnizatie de nastere in valoarea unui salariu de baza. Cu toate acestea, cadrele iesene nu primesc aceasta bonificatie financiara, sindicalistii acuzind reaua vointa a Trezoreriei Iasi.

"Am cistigat in instanta dreptul de a primi aceasta indemnizatie pentru trei cazuri distincte. Trezoreria Iasi refuza sa aplice legea, si de aceea am inceput toate demersurile necesare pentru deschiderea urmaririi penale", a declarat Laviniu Lacusta, liderul zonal al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamintul Preuniversitar (USLIP).

Sindicatul a emis o adresa Trezoreriei in care preciza ca, potrivit legislatiei in vigoare, aceste drepturi salariale trebuie acordate. "In baza contractului colectiv de munca, mamele din sistemul de invatamint care au in prezent copii de cel mult 3 ani (restul obligatiilor fiind prescrise – n.r.) ar trebui sa primeasca indemnizatia. Raspunsul primit din partea trezoreriei este unul inexplicabil si ilogic. Ei n-au spus ca vor face viramentele pentru copiii nascuti in 2005-2007 doar in baza unor sentinte judecatoresti definitive si irevocabile, colective sau individuale. De asemenea, pentru 2008 vor fi facute viramentele doar daca aceste sume au fost prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli. Or, este aberant. De unde sa stii dinainte cite profesoare vor naste in anul respectiv", a declarat indignat Laviniu Lacusta.

USLIP a cistigat dreptul platii indemnizatiei in 3 cazuri distincte. "Estimam ca sint cel putin 150 de cadre didactice care ar trebui sa mai beneficieze de acest drept", a precizat Lacusta.

In consecinta, USLIP a trimis o adresa in scoli prin care unitatile scolare sa ceara explicatii in scris din partea trezoreriei in situatia refuzului acesteia de a vira sumele cerute. "Aceste raspunsuri ne sint necesare pentru a formula o plingere penala impotriva functionarilor trezoreriei Iasi. Este de neconceput sa se mearga pe ideea un copil nascut – un proces facut, atunci cind legile sint atit de clare", a incheiat Laviniu Lacusta.

Comentarii