Jumatate din tiganii din Orbic sint in puscarii

Am vizitat recent acest catun impreuna cu primarul Ionel Turcea , avertizat de Mihaela Chelaru de la Serviciul Autoritate Tutelara: " Acest catun traieste sub semnul dezastrului. Cele mai multe dintre casele injghebate pe acest deal asaltat mereu de puhoaie si alunecari sint pe cale de a se pravali. Jumatate din barbati se afla prin puscarii pentru ca au comis furturi, tilharii, delicte silvice etc. Ceilalti barbati se pregatesc, probabil, pentru a-i inlocui pe ceilalti in puscarie. Nimeni de aici nu are o slujba si traiesc precum disperatii. Cei mai nenorociti sint copiii ".
Primarul este asaltat de cereri. Toti vor cite ceva: mincare, haine, repararea locuintei, lemne, bani… Ionel Turcea propune si o solutie interesanta: O sa va dau cite jumatate de hectar de teren. O sa-l cultivati ca sa aveti ce minca ". Ca prin minune, vacarmul multimii se stinge. Primarul le reaminteste ca in coada satului stau 400 de hectare de teren necultivate de buhuseni, deoarece le este teama ca recolta va fi furata iar tocmai de catre ei, tiganii din Mocirla. Se aseaza o tacere grea. O balaoachesa indrazneste: " Dar cum sa lucram pamintul? Cu ce? Nici nu ne pricepem ".
Patrundem in inima satului care are peste 500 de suflete. Parasutat din avion, un reporter strain ar crede ca se afla intr-un catun african uitat de Dumnezeu: case care stau grotesc intr-o rina, garduri incropite din spini, grajduri in care si vitele par stresate de pericolul prabusirii, drumuri brazdate de veritabile transee, copii in pielea goala sau acoperiti sumar in zdrente, nescolarizati cu nemiluita, saracie agresiva. Pe-acasa sint doar puradeii, batrinii, bolnavii si o parte a femeilor. Barbati, nu. Au plecat. Unde? " Prin puscarii, la furat, la cersit, dar si la treaba. Altii is la primarie. Vor mincare la cantina saracilor ", zice Maria Gruia.
Alegem, aproape la intimplare, o casa aflata intr-un echilibru fragil. Este a familiei Lupu Maria. Casa a parasit temelia. Purtata de torenti, a luat-o la vale. Din oricare cele trei incaperi, prin pereti sau acoperis, poti vedea cerul. Numai intr-o camera se poate, cumva, locui. Maria Gruia, una dintre locatare, sta cu doi tinci in brate si ne spune: " Locuim in aceasta camera 14 suflete. Sase sint copii. Sotul imi este, de trei ani, la puscarie. Cind vine, vom fi 15 ". Toata averea, niste rufe rupte si murdare, se afla pe jos. Pe plita sub care fumega citeva vreascuri nu se afla nimic. Intreb pe un copil: " Ce-ai mincat azi? " " Nimic ". Cameramanul unui post de televiziune imi face un semn discret. Vad si ma cutremur. Unul dintre tincii aflati in bratele mamei maninca iarba. Intreb pe o fetita de vreo patru ani cu cine doarme in pat. Imi insira bucuroasa vreo sase nume, dar zice ca pe unii i-a uitat. In incapere se afla doar doua paturi. Doua paturi si un fel de soba: doar atit. Vesel, un copilas care n-a putut merge la scoala, din cauza incaltarilor si pantalonilor, imi zice barbateste: " Eu dorm pe jos ". Pe jos e lut. Un altul restabileste adevarul: " Nene, aista-i mincinos! A dormit o data si-n pat cind a fost sora-mea plecata in lume ". Copiii sint stravezii. Nu pot zimbi decit cu ochii.
Primarul priveste trist. Ar trebui reconstruit aici un sat intreg care se pravale. Un sat de peste 500 de oameni ar trebui asistat la Cantina de ajutor social. Pentru toti ar trebui gasite locuri de munca. Zice primarul catre cei 14 peste care casa sta sa se rastoarne: " Va apucati de facut chirpici. O sa va ajutam cu niste ciment si cu alte materiale si in primavara construim alta casa ". Numai sa nu se pravaleasca, pina la primavara, casa peste ei. ( Ion FERCU)